Lansare Citroen DS3 WRC

Autor: Baltateanu Dragos acum 9 ani Raliuri

Sisteme de suspensie

Din moment ce regulamentul în ceea ce priveşte suspensiile a
suferit doar modificari minore în comparaţie cu cel existent deja,
inginerii Citroën Racing au putut să profite din plin de experienţa
acumulată, folosind soluţii care au avut succes şi pe C4 WRC.

Pentru a menţine costurile de proiectare şi utilizare
cât mai scăzute, este permisă certificarea unui singur tip de
pivot. DS3 WRC foloseşte aceaşi piesa atât pe faţă şi pe spate,
atât pe asfalt cât şi pe macadam.
Ansamblul suspensiei
este conectat folosind o interfaţă ce variaza în funcţie de
versiune. La fel ca în cazul modelului C4 WRC, amortizoarele
reglabile pe 4 cai (viteza de compresie şi revenire
redusă/ridicată) sunt concepute şi fabricate în cadrul
departamentului Citroën Racing.

Puţin mai mici decât cele de pe C4 WRC, pentru a fi conforme cu
regulamentul valabil din sezonul 2011, discurile de frâna de 355 mm
(asfalt) şi 300 mm (macadam) de pe faţă, şi 300 mm pe spate, vin cu
etrieri cu patru pistoane. Un sistem de răcire cu apă creşte
eficienţa frânelor pe asfalt.

Motor: revoluţia injecţiei directe

Pentru prima dată în istoria sa, Citroën Racing a conceput în
totalitate piesele motorului, inclusiv bloc-cilindri şi chiulasa.
Realizat dintr-un bloc de aluminiu, motorul in 4 cilindri de 1600
cm3 răspunde constrângerilor noilor reglementari, care impun o
greutate minima şi o poziţie a centrului de gravitate.

Principala revoluţie este însă la nivelul chiulasei cu 16
supape. Devenită obligatorie, injecţia directă a constituit o
adevarată provocare pentru inginerii Citroën Racing. Injectat în
camera de combustie, carburantul nu este amestecat cu aer decât în
acest moment. Punerea la punct a acestui dispozitiv este cu atât
mai complexă cu cât acesta este asociat unei supraalimentari prin
turbocompresor!

În comparaţie cu motoarele de doi litri turbo actuale,
diminuarea cilidreei provoacă o uşoară scădere a puterii,
compensată însă prin injecţia directă, cuplul fiind redus la
jumatate. Definiţia motorului este omologată pentru trei ani, iar
durata sa de viaţă va fi progresiv extinsă la şase raliuri, adica o
jumătate din Campionatul Mondial de Raliuri.

Transmisie integrală, pentru orice
suprafaţă

Cu probe speciale acoperite de zăpada în Suedia, pe macadam plin
de bolovani în Grecia, sau pe asfaltul perfect din Spania, DS3 WRC
va trebui să se adapteze unor suprafeţe variate şi extrem de
solicitante. Chiar dacă nu beneficiaza de nicio asistenţă
electronica, transmisia integrală folosită pe modelul DS3 WRC a
fost concepută pentru a oferi performanţe maxime în orice
condiţii.

Conform regulamentului din 2011, fiecare constructor a fost
obligat să-şi aleaga un furnizor care respecta toate specificaţiile
solicitate de FIA în ceea ce priveşte greutatea şi pretul pentru
fiecare element în parte. În aceste condiţii, Citroën Racing a
semnat un parteneriat tehnic cu compania franceză Sadev.

Cutia de viteze secvenţială cu şase
trepte şi diferenţialul faţă au fost integrate într-o carcasă din
aluminiu
. Acestea sunt conectate cu diferenţialul spate
printr-un arbore de transmise longitudinal. Diferenţialul central
este interzis în sezonul 2011, dar se poate folosi un sistem care
deconectează roţile spate atunci când se foloseşte frâna de mână
hidraulică. Elementele de control semi-automate, montate pe volan,
sunt de asemenea interzise şi au fost înlocuite cu un schimbator de
viteze manual.

La fel ca şi motorul, durata de viaţă a cutiei de viteze a
crescut conform cu regulamentul sportiv din 2011. În acest sezon
fiecare echipa are voie să foloseasca două ansamble cutie de
viteze/ax spate pentru fiecare trei raliuri.

Electronică la bord

Bazându-se pe o experienţă bogată, sistemele electronice de la
bordul lui DS3 WRC sunt derivate direct din cele existente pe C4
WRC. Instalaţia electrică, calculatorul şi toate comenzile
electrice sunt concepute de Citroën Racing. Codul sursă al
software-ului intern este prezentat la FIA, organizaţie ce are
acces total şi la datele cu privire la motor şi şasiu.

Siguranţa

Constienţi că siguranţa poate fi întotdeauna îmbunatăţită,
inginerii au căutat să mărească nivelul de protectie şi confort
peste cel cerut de regulament. De exemplu, Citroën Racing şi-a
dezvoltat propriul scaun scoică care conferă echipajului un grad de
siguranţă mult mai ridicat.

Ergonomie

Designul compact al lui DS3 WRC oferă piloţilor o perspectivă
excelentă asupra drumului. Un ecran LCD localizat în spatele
volanului arată informaţii cheie (turaţia motorului, raportul de
viteză selectat). Poziţia schimbatorului de viteze şi a frânei de
mână a fost aleasă cu grijă, pentru a fi cât mai aproape de volan.
Cu o poziţie joasă a scaunelor pentru a îmbunatăţi centrul de
greutate, copilotul are propriul ecran, fixat oe tunelul
transmisiei.

Dezvoltare

Ţinând cont de faptul că regulamentul pentru sezonul 2011 nu a
fost clar definit decât în toamna anului 2009, designul modelului
DS3 WRC a început deabia în acel punct. La sfârşitul anului 2009,
pentru ca munca de dezvoltare să înceapă cât mai repede, inginerii
de la Citroën Racing au construit un vehicul doar pentru teste pe
care au montat motorul folosit pe C4 WRC, pentru a testa noul
sistem de transmisie fără diferenţial central. Testele au continuat
şi în prima parte a anului 2010, atât pe asfalt cât şi pe
macadam.

După primele teste pe bancul de probe, în aprilie 2010, motorul
turbo de 1,6 litri cu injecţie directă a fost montat pe modelul DS3
WRC. Primul test oficial al noului DS3 WRC, conform cu
specificaţiile tehnice pentru 2011, a avut loc pe data de 23 iulie
pe circuitul de la Satory, circuit aflat foarte aproape de sediul
Citroën Racing de la Versailles.

Philippe Bugalski, Sébastien Loeb, Dani Sordo şi Sébastien Ogier
au urcat la volan şi au contribuit la dezvoltarea modelului DS3
WRC. Durata mai mare de viaţă a componentelor – până la şase
raliuri pentru un motor – a însemnat sesiuni de teste de anduranţă
în cele mai dificile condiţii posibile.

DS3 WRC va debuta oficial în Raliul Suediei (10-13 februarie),
prima etapă din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri FIA din
2011.

Specificaţii tehnice

ŞASIU

Structura

ranforsată prin sudură, roll cage multi-punct

Caroserie

oţel şi materiale compozite

MOTOR

Tip

Citroën Racing – 1,6-litri turbo cu injecţie directă

Diametru cilindru/ cursa cilindru

82×75.5mm

Capacitate

1.598 cmc

Putere maximă

300 CP la 6.000 rpm

Cuplu maxim

350Nm la 3.250 rpm

CP/litru

188 CP/litru

Distribuţie

Motor cu doua axe cu came şi distribuţie prin curea, 4 supape pe
cilindru

Alimentare benzină

Injecţie directă controlată cu sistemul Magneti Marelli
SRP-HP

AMBREIAJ

Tip

Cerametalic cu dublu disc

TRANSMISIE

Tip

4×4

Cutie de viteze

Sadev, şase trepte, secvenţială

Control

Manual

Diferenţial

Mecanic, faţă şi spate, auto-blocant

FRÂNE

Fata

Discuri ventilate, 355 mm (asfalt) şi 300 mm (macadam) / Etrieri
cu 4 pistoane răciţi cu apă (asfalt)

Spate

Discuri ventilate, 300 mm / Etrieri cu 4 pistoane

Distribuţie

Ajustabila din cockpit

Frâna de mână

Controlata hidraulic

SUSPENSIE

Faţă

Tip McPherson

Spate

Tip McPherson

Amortizoare

Citroën Racing, reglabile pe 4 cai (viteză de compresie şi
revenire redusă/ridicată)

DIRECŢIE

Tip

Servodirecţie hidraulica asistată

ROTI

Asfalt

8×18”

Macadam si
zapada

7×15”

DIMENSIUNI, GREUTATE ŞI CAPACITĂTI

Lungime

3.948 mm

Latime

1.820 mm

Ampatament

2.461 mm

Ecartament

1.618 mm (fata şi spate)

Rezervor

75 litri

Greutate

1.200 kg (cu echipaj inclus conform regulamentului)

Designul compact, dinamic şi agresiv al „micuţei” maşini
de curse atrage imediat atenţia şi este clar că a fost concepută cu
un singur scop: acela de a câştiga.
Pornind de la modelul
de serie, şasiul a suferit multe modificări necesare adaptării
sistemului de transmisie integrală şi a sistemului de suspensii
McPherson. Siguranţa echipajului este garantată de un roll cage,
care măreşte şi rigiditatea maşinii.

În comparaţie cu generaţiile anterioare de World Rally Cars,
regulamentul pentru sezonul 2011 a dus la o adevarată revoluţie sub
capotă. Modelul Citroën DS3 WRC este propulsat de un motor turbo de
1.600 cmc cu patru cilindri şi injecţie directă. O premieră la
acest nivel în motorsport, folosirea unui motor cu injecţie directă
deschide noi posibilitaţi pentru dezvoltarea motoarelor de curse,
mai ales în ceea ce priveşte consumul de combustibil. Conceput şi
construit de la cap la coada în departamentul Citroën Racing,
motorul dezvoltă 300 CP.

Certificată şi furnizată de Sadev, cutia de viteze
secvenţială, cu şase trepte, este cuplată cu diferenţialele faţă şi
spate.
Elementele de control semi-automate şi
diferenţialul central sunt acum interzise de regulament. De
asemenea, pentru a putea controla mai bine costurile, FIA a definit
foarte clar caracteristicile (dimensiune, greutate, preţ, etc.) ale
componentelor principale folosite la construcţia maşinii. Luând în
considerare aceste constrângeri, inginerii Citroën Racing şi cei de
la Sadev au încercat să maximizeze performanţa şi fiabilitatea
concentrându-se şi îmbunatăţind chiar şi cele mai mici detalii.

Obligat să fie eficient, fiabil şi uşor de pilotat in condiţii
de cursă, Citroën DS3 WRC are misiunea de a asigura continuarea
şirului de victorii şi de titluri mondiale cucerite de modelele
Xsara şi C4 WRC.

Caroserie şi şasiu

Testată numeroase ore în tunelul de vânt, caroseria
modelului Citroën DS3 WRC accentuează liniile modelului de
serie.
Eleroanele şi spoilerele faţă/spate au fost
modificate pentru a face loc roţilor de 18-inch (versiunea de
asfalt) şi se încadrează în lăţimea maximă, de 1.820 mm, permisă de
regulament. Spoilerul faţă include un spliter aerodinamic, iar cel
din spate a fost conceput special pentru a conferi maşinii o
aerodinamica crescută. Şi uşile au fost modificate, instalându-se
geamuri fixe din policarbonat şi injectând spumă ce absoarbe
energia în eventualitatea unui impact lateral. Construit pe baza
caroseriei de serie, şasiul modelului DS3 WRC include un roll cage
compus din peste 40 metri de tuburi de oţel. Partea de jos a
suferit modificări structurale importante:

-sisteme superioare de prindere au fost adăugate pentru
suspensia McPherson spate

-optimizarea sistemelor inferioare de prindere a suspensiei

-integrarea tunelului de transmisie şi a diferenţialului
spate

-ranforsări laterale adăugate la nivelul caroseriei

Ţinând cont că DS3 WRC este mai compact decât C4 WRC, inginerii
Citroën Racing au muncit mult în încercarea de a îmbunatăţi poziţia
fiecărei componente în parte pentru a obţine cel mai bun echilibru
între centrul de inerţie al maşinii şi centrul ei de greutate.

Citește și...


Comentarii
Inchide