Tempesta câştigă din nou Cupa Europei de Est

Autor: Baltateanu Dragos 19 oct. 2010 Raliuri
Echipajul Napoca Rally Academy, Tempesta/Dorin Pulpea, a
câştigat pentru al doilea an consecutiv FIA European Rally Cup
(East).
Cei doi au terminat pe locul patru Novorossiysk
Rally of Russia, cele 180 de puncte obţinute astfel fiindu-le
suficiente pentru a-şi adjudeca Cupa Europei de Est şi în 2010, în
condiţiile în care ultima etapă a competiţiei europene, Georgia
Rally, a fost anulată.
Aflat pe locul doi la finalul primei zile a Novorossiysk Rally
of Russia, Tempesta a început bine ziua de duminică şi, în prima
buclă de trei probe speciale, şi-a conservat şi şi-a consolidat
poziţia. Dar, o pană de cauciuc suferită pe primii kilometri ai
probei speciale numărul 10, îl fac pe pilotul Napoca Rally Academy
să piardă două minute şi două poziţii în clasamentul raliului.
Locul patru a fost însă suficient pentru ca Tempesta să
câştige şi în acest sezon FIA European Rally Cup
(East).
„Am făcut pana pe faţă stânga după primul kilometru pe PS 10
şi am decis să nu schimbăm roata, să continuăm, chiar dacă
cauciucul s-a dezumflat imediat. A fost alegerea corectă. Am
pierdut două minute, am pierdut podiumul, dar puteam pierde mult
mai mult. Sunt puţin necăjit că am stricat tradiţia: toate etapele
în Cupa Europei de Est le-am terminat pe podium. Şi aici eram pe
locul doi, foarte confortabil, dar important este că am terminat
acest raliu greu şi, cu cele 180 de puncte, am câştigat din nou FIA
European Rally Cup (East). Ne-am îndeplinit obiectivul: aducem şi
anul acesta Cupa Europei de Est la Cluj”, a spus Tempesta, imediat
după festivitatea de premiere a Novorossiysk Rally of Russia.
Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide