WRC 2012 Argentina: Loeb preia conducerea raliului

Autor: Laurenţiu Florescu 28 apr. 2012 Raliuri

Francezul Sebastien Loeb a început în forţă ziua secundă din Raliul Argentinei, recuperând în doar o probă specială şase poziţii în clasamentul provizoriu. După o luptă strânsă cu coechipierul său, Mikko Hirvonen, francezul ocupă la sfârşitul zilei cu numărul doi prima poziţie în clasamentul provizoriu. Finlandezul Hirvonen îl urmează pe pozţia secundă, la o diferenţă incredibil de mică, de numai 0,1 secunde.

Piloţii Ford, Peter Solberg şi înlocuitorul lui Jari Matti Latvala, Dani Sordo, nu au avut o zi atăt de bună precum rivalii de la Citroen. Solberg a stat la conducerea raliului până în proba speciala cu numărul patru, când a pierdut 10 poziţii din cauza unor probleme cu direcţia. Noul său coechipier nu a fost atât de ghinionist, dar a fost depăşit de rivalii de la Citroen, ocupând acum locul trei, la o diferenţă de 33,1 secunde faţă de Loeb.

Câştigătorul etapei din Portugalia, Mads Ostberg, ocupă poziţia a patra, urmat de Naser Al-Attiyah şi de Martin Prokop. Sebastien Ogier se clasează pe un respectabil loc opt, având în vedere că aleargă pe o Skoda Fabia S2000, urmând ca din 2013 să se alăture echipei Volkswagen în WRC.

1. S. LOEB 2:20:30.6 0.0 0.0
2. M. HIRVONEN 2:20:30.7 +0.1 +0.1
3. D. SORDO 2:21:03.7 +33.0 +33.1
4. M. ØSTBERG 2:21:49.0 +45.3 +1:18.4
5. N. AL-ATTIYAH 2:25:47.5 +3:58.5 +5:16.9
6. M. PROKOP 2:26:54.8 +1:07.3 +6:24.2
7. A. MIKKELSEN 2:27:06.6 +11.8 +6:36.0
8. S. OGIER 2:27:29.4 +22.8 +6:58.8
9. A. ARAÚJO 2:28:45.1 +1:15.7 +8:14.5
10. T. NEUVILLE 2:30:43.8 +1:58.7 +10:13.2
11. P. SOLBERG 2:34:54.8 +4:11.0 +14:24.2
12. N. FUCHS 2:36:57.4 +2:02.6 +16:26.8
13. M. KOSCIUSZKO 2:37:03.3 +5.9 +16:32.7
14. D. OLIVEIRA 2:37:35.3 +32.0 +17:04.7
15. B. GUERRA 2:37:43.5 +8.2 +17:12.9
Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide