WRC – Raliul Argentinei

Autor: Bogdan Constantin acum 13 ani Raliuri

În ultima zi, Raliul Argentinei a fost unul plin de evenimente, atât rele cât şi bune pentru echipajul OMV BIXXOL. Chiar dacă, în ultimul parc de service din ziua a doua, mecanicii echipei Stohl Racing au schimbat cutia de viteze, Claudiu David nu a putut folosi deloc treapta a treia în ultima zi a raliului. „Pe finalul zilei a doua am auzit un zgomot ciudat în cutie. Am decis că e mai bine să o schimbam, dar acum avem probleme şi mai mari”, a spus pilotul OMV BIXXOL, înainte de startul pe speciala cu numarul 19. O probă care s-a dovedit extrem de dificilă şi pe care Claudiu David şi Mihaela Beldie au pierdut 20 de minute, din cauza unei ieşiri în decor. „I-am dictat foarte târziu un viraj lui Claudiu şi el nu a mai avut ce face. Ieşirea nu a fost gravă, dar din păcate, din toţi cei peste 1.500.000 de spectatori prezenţi pe probe la acest raliu, nu a fost nici unul în virajul în care am avut noi probleme. Oricum e bine că maşina nu a păţit nimic”, a spus Mihaela Beldie, copilotul echipajului OMV BIXXOL.

După aproximativ 20 de minute cei doi au reuşit să scoată maşina din acea zona şi au plecat mai departe. „Am mers la limită până la finalul probei şi pe sectorul de legătură. Am ajuns în următorul punct de control cu o întârziere de 14 minute. Dacă mai pierdeam un minut, eram excluşi din raliu”, a spus Claudiu David, înainte de startul în ultimele trei probe ale zilei. La cea de-a doua trecere pe proba Mina Clavero au terminat cu cel de-al 13-lea timp, iar la a doua trecere pe El Condor cu cel de-al 6-lea timp la grupa N. „Sunt foarte mulţumit de timpii obţinuţi, mai ales că am ajuns din urmă câteva maşini pe fiecare probă şi nu am putut folosi treapta a treia a cutiei de viteze”, a spus Claudiu David.

Raliul Argentinei s-a terminat cu o super specială, programată pe stadionul din Cordoba, probă pe care Claudiu David şi Mihaela Beldie au făcut spectacol. Cei doi au reuşit să termine proba cu cel de-al patrulea timp, la egalitate cu Toshihiro Arai, fost campion mondial la grupa N. „Mă bucur enorm de mult că am reuşit să ajungem până aici şi că am terminat acest raliu în forţă. Nu ne-am propus să obţinem nici un rezultat. Am vrut doar să mergem cât mai mult pentru a aduna experienţă. Am văzut care este nivelul şi acum ştim ce trebuie să facem pentru următoarele două etape, cea din Japonia şi cea din Marea Britanie”, a mai spus Claudiu David.

Echipajul Claudiu David şi Mihaela Beldie va mai lua startul în Campionatul Mondial de Raliuri, la etapele din Japonia (26 – 28 octombrie 2007) şi Marea Britanie (30 noiembrie – 2 decembrie 2007), plus o etapă din Campionatul European – Raliul OMV Waldviertel Austria – progamat în perioada 8 – 10 noiembrie 2007.

Citește și...
Tags:


Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
FOTO. Ce iubită are Elon Musk! E cu 17 ani mai tânără ca el şi s-a pozat dezbrăcată!
FOTO. Ce iubită are Elon Musk! E cu 17 ani mai tânără ca el şi s-a pozat dezbrăcată!
"Am vomitat de spaimă" Cutremur în lumea interlopă din România!
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Cazul care ŞOCHEAZĂ medicina. Are un penis de 4,3 kg şi poate face multe - VIDEO
Cazul care ŞOCHEAZĂ medicina. Are un penis de 4,3 kg şi poate face multe - VIDEO
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
Ultimele hotărâri luate de Guvern!
Ultimele hotărâri luate de Guvern!
Inchide