2 Iulie în istoria automobilistică

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 10 ani Știri

2 iulie 1992 – Modelul Corvette cu numărul 1
milion era un roadster LT1 de culoare albă şi interior roşu,
special fabricat pentru a avea aceleaşi specificaţii ca şi primul
Chevrolet Corvette apărut în 1953. Astfel în aproape 50 de ani
americani au fabricat 1
milion de unităţi Corvette, o performanţă admirabilă pentru un
model cu valenţe de supercar.

Ceremonia de celebrare a 100 de ani l-a avut
în prim plan pe rusul Zora Arkus-Duntov, cel care este creditat cu
transformarea lui Corvette într-un model clasic. Acesta lucra în
1953 pentru o echipă de curse britanică dar a fost atât de
impresionat de apariţia primei generaţii încât a aplicat pentru o
slujbă la constructorul american. Ulterior a fost angajat şi
eforturile sale s-au văzut imediat.

Corvette si maestrul sau


Rusul a introdus sistemul de injecţie
directă, devenit standard apoi pe multe maşini, şi a urcat astfel
puterea de la 150 CP, cât figura Corvette în 1953, la 283 în 1957.
De asemenea, a fost primul care a introdus discurile de frână la
toate cele patru roţile pe un model american. Ulterior acest a
dorit ca supercar-ul american să se bată cu cele europene, Ferrari,
Porsche, Mercedes şi a creat Corvette Grand Sport Program în 1963.
Astfel ceremonia de atingere a unei cote impresionante, a fost şi
un gest de mulţumire pentru cel care a făcut din Corvette o
legendă.



Comentarii
Inchide