23 Iulie în istoria automobilistică

Autor: Andrei Cosmin Iordache 23 iul. 2010 Știri auto

23 Iulie 1903 – În această zi Henry Ford i-a
livrat Doctorului Ernst Pfenning din Chicago primul automobil Ford,
un exemplar Model A. Acest automobil a fost rezultatul
parteneriatului dintre Henry Ford şi Alexander Malcomson, un
comerciant de cărbune din Detroit. Cei doi s-au întâlnit în timp ce
Ford lucra pentru Edison Illuminating Company, Malcolmson a fost
convins atunci de Henry să îi finanţeze îndrăzneţul
proiect. Astfel având banii
necesari şi implicând-ul şi pe Harold Wills, Henry Ford a reuşit să
facă primele exemplare experimentale. Din fericire în 1903 a reuşit
să vândă unul dintre ele reuşind astfel să refinanţeze o parte din
datorie şi să strângă mai mult capital.

Compania lui
Ford a tot crescut în anii ce a urmat, dar adevărata explozie s-a
întâmplat în momentul în care Ford a pus pe picioare producţia în
serie şi a aplicat-o pe modelul Ford T. Acesta a devenit practic
automobilul numărul 1 în întreaga lume, fiind un succes până în
1927 atunci când a fost oprit din producţie. Imediat a fost
introdus Ford Model A, un
automobil care readuce la viaţă acest nume şi care a avut iarăşi un
debut de succes, între 1927 şi 1931 fiind fabricate 4,3 milioande
de exemplare, un record foarte greu de atins şi astăzi.

Ford Model A

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide