53 de voturi “pentru”, 68 de ambulanţe pleacă “la gunoi”

Autor: Alexandru Banu 28 sept. 2017 Știri auto
53 de voturi “pentru”, 68 de ambulanţe pleacă “la gunoi”

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, joi, cu 53 de voturi „pentru”, nicio abţinere, niciun vot „împotrivă” ca Primăria Capitalei să achiziţioneze 100 de ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

„Este remarcabil că primarul general şi CGMB au ales să vină în sprijinul comunităţii prin achiziţionarea ambulanţelor. SAB-IF are 108 ambulanţe, din care 68 au durata legală de folosinţă depăşită. Pentru ca ambulanţele să fie întreţinute, costurile sunt greu sustenabile. Ultima achiziţie de ambulanţe la ministerul Sănătăţii a fost făcută acum trei ani, de o ambulanţă. În ultimii patru ani, au fost primite 14 ambulanţe de la ministerul Sănătăţii şi două de la PMB. Până acum, la MS sau la ISU nu au fost demarate procedurile de achiziţie a ambulanţelor. În Bucureşti este o situaţie anormală. Ambulanţele nu funcţionează în regim de aşteptare, ci solicitările stau în aşteptare până când ambulanţele sunt disponibile”, a explicat, în timpul şedinţei CGMB, managerul Serviciului de Ambulaţă Bucureşti-Ilfov (SAB-IF), Alis Grasu.

Proiectul privind achiziţia acestor 100 de ambulanţe de urgenţă a fost aprobat, în unanimitate, de către consilierii generali cu 53 de voturi „pentru”, nicio abţinere şi niciun vot „împotrivă”.

„Consider că nu este o cheltuială, ci o investiţie în sănătatea bucureştenilor. Toate cele o sută de ambulanţe vor rămâne în proprietatea Municipiului Bucureşti, vor fi date în folosinţă printr-un contract de comodat Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Investiţia se va cifra în jurul valorii de 8,5 milioane de euro, din care 4,6 milioane de euro provin din dividendele încasate de municipalitate pentru acţiunile deţinute la Apa Nova S.A., iar diferenţa de la bugetul local. Asta înseamnă că o ambulanţă va costa în jur de 85.000 de euro, utilată pentru intervenţie. Sigur că se pot cumpăra şi modele diferite, noi am calculat preţul mediu pentru cele 100 de unităţi.

În urmă cu doi ani, Primăria Capitalei a mai achiziţionat două ambulanţe, iar pentru anul acesta erau prevăzute în planul de achiziţii şase autosanitare. Gabriela Firea a mai precizat că ultima achiziţie de ambulanţe făcută de Ministerul Sănătăţii a fost făcută în urmă cu trei ani, ocazie cu care SABIF a primit o singură ambulanţă.

Sursă Mediafax

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide