Alfa Romeo SUV promis pentru 2010

Autor: Cosmin Iordache 13 iun. 2008 Știri auto

Alfa Romeo CX-over - probabil viitorul SUV italianAlfa Romeo a tot tatonat terenul pentru a introduce un SUV în gama, costurile mari pentru un asemenea model şi situaţia financiară destul de gri în care s-a aflat constructorul italian au decalat însă materializarea proiectului. Viitorul rezervă însă o aliniere la noul curent " Nu ai SUV în gamă, nu exişti" prin introducerea unui vehicul polivalent cuaccente tot-teren.

Viitorul model va fi  bazat pe platforma următoarei compacte Alfa 149  şi va intra pe terenul împărţit momentan de BMW X3, VW Tiguan, Audi Q5.  Împrumutând multe din identitatea noilor modele din gama Alfa, Mi.To şi 8C, şi cu o lungime maximă de 4,5 metri, modelul se anunţă un "locuitor" chic al mediului rutier urban. Deocamdată proiectul este codificat sub denumirea CX-Over şi va avea atât tracţiune pe roţile din faţă cât şi integrală. Motoarele pe benzină vor avea puteri cuprinse între 120 si 260 CP şi cele diesel 120 şi 210 CP,  conform news.caradisiac.com.

Preţurile estimative vor porni de la 30.000 de euro, dar se vor mai adăuga încă 2.000 de euro pentru versiunile cu patru roţi motirce. Modelul va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Paris din 2010. Cei de la Alfa Romeo estimează că vor produce 300.000 de unităţi, fiind optimişti în ceea ce priveşte evoluţia segmentului SUV-urilor compacte.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide