Audi DSG cu șapte trepte

Autor: Silviu Draganescu 20 mart. 2008 Știri auto

Noul model va înlocui mai vechea S Tronic cu șase trepte, fiind o etapă complet nouă în strategia Audi de îmbunătățire a transmisiilor special dezvoltate pentru modelele sale. Cu șapte trepte și ambreiaj dublu, noua cutie de viteze va echipa modele din gama de mijloc de preț, primul ce va beneficia de această tehnologie fiind viitorul SUV compact Q5.

Potrivit celor de la Audi, noul DSG este realizat pentru a fi cuplat la motoarele amplasate longitudinal dar și la sistemul de transmisie integrală Quattro, fiind capabil să reziste la cupluri de până la 550 Nm. O astfel de performanță se traduce printr-o compatibilitate cu un număr foarte mare de motorizări și implicit în venituri mai mari pentru constructorul german. Noul S tronic poate fi folosit în modul automat, unde computerul alege automat vitezele, fiind păstrate programele Drive si Sport. Vitezele pot fi schimbate și manual, prin intermediul levierului montat pe consola centrală, sau opțional grație padelelor montate în spatele volanului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide