Bugatti EB 16.4 Veyron „Pur Sang”

Autor: Silviu Draganescu acum 13 ani Știri

UPDATE: Bugatti a anunţat că toate cele 5 unităţi ale ediţiei ultra exclusive Bugatti EB 16.4 Veyron Pur Sang, fiecare în valoare de 1,4 milioane de euro (preţ fară taxe), au fost vândute în primele 24 de ore de la lansare, în cadrul Salonului de la Frankfurt. Oare câte alte ediţii hyper exclusive şi hypervaloroase vor mai urma?

————————————————
Cu Bugatti EB 16.4 Veyron Pur Sang compania continuă o tradiţie ce a produs adevarate legende precum T57 SC Atlantic dar şi numeroase versiuni de T41 Royale. Ca şi atunci, Bugatii este un simbol de ată, design şi tehnologie, astfel încât ultima creaţie a inginerilor mărcii devine practic o operă de artă prin suma părţilor componente. EB 16.4 Veyron Pur Sang se deosebeşte de un model obişnuit prin lipsa vopselei.

Ideea le-a venit designerilor atunci când au vizitat uzina Bugatti din Molsheim şi au realizat cât de frumoasă este structura principală a masinii. Astfel, noul Veyron rămâne bicolor, dar cu cele două nuanţe date de materialele folosite. Fibra de carbon este ideala pentru a realiza monococa unui bolid de o asemenea putere, asigurând un şasiu suficient de rigid la solicitările de pe pistă, dar şi foarte sigur în cazul unui impact. Aluminiul dă a doua culoare a noului model Bugatti, fiind folosit la realizarea caroseriei în mare parte datorita greutăţii reduse pe care o posedă.



Comentarii
Inchide