Când se produc cele mai grave accidente rutiere

Autor: Cristian Agatie 26 sept. 2021 Știri auto

România este campioana Europei la numărul de decese din accidente rutiere, iar acest lucru are la bază lipsa de educație rutieră. Iată când se produc cele mai grave accidente rutiere, potrivit statisticilor furnizate de Poliția Rutieră.

Intră în Galeria FOTO

Din punctul de vedere al Poliției Rutiere, carantina din 2020 a adus un trafic redus, care a permis îmbunătățirea semnificativă a indicatorilor după care este evaluată activitatea polițiștilor. Mai precis, cu o circulație la limita de avarie, e de înțeles de ce numărul de accidente rutiere a scăzut semnificativ, la fel ca și cel a deceselor.

Această tendință a fost observabilă cu ochiul liber în prima jumătate a anului, când oamenii au stat în case cea mai mare parte a timpului. La ieșirea din carantină, însă, lucrurile s-au schimbat semnificativ, iar șoselele mai goale au îndemnat la apăsarea fără restricții a pedalei de accelerație. A fost momentul în care, deși numărul de accidente rutiere a fost mic, gravitatea acestora a fost mare, de unde și numărul crescut de decese.

Practic, a doua jumătate a anului și-a pus amprenta asupra statisticilor. Analizând numărul persoanelor decedate raportat la numărul accidentelor rutiere grave, observăm că anul 2020 a fost caracterizat de un indice de mortalitate mai mare în toate zilele săptămânii față de anul precedent. Este oarecum firesc, având în vedere că viteza de deplasare mai ridicată a determinat agravarea consecințelor accidentelor rutiere.

Cele mai multe accidente grave – 534 – s-au produs în intervalul orar 18.00 – 19.00. Accidentele rutiere produse până la ora 7.00 şi după ora 17.00, deşi mai puţine ca număr, sunt caracterizate de o mortalitate mai ridicată, ceea ce sugerează faptul că, în condiţii de trafic mai puţin intens, oamenii conduc cu viteze mai mari, ceea ce duce la mai multe accidente soldate cu victime.

Când se produc cele mai grave accidente rutiere: Statisticile sunt surprinzătoare

În ceea ce privește principalele cauze ale accidentelor, viteza excesivă rămâne pe primul loc, urmată de traversarea neregulamentară ori neacordarea de prioritate în trafic. Următoarele cauze în ordinea frecvenței lor de manifestare sunt: abaterile bicicliștilor, neacordarea de prioritate pietonilor și neacordarea de prioritate vehiculelor.

În cursul anului 2020 s-au înregistrat 22.836 accidente de circulație rutieră cauzatoare de vătămări corporale, rezultând un număr de 29571 persoane accidentate, din care 5,6% persoane accidentate mortal, se arată în datele publicate de INS (raport în format PDF). Comparativ cu anul precedent, s-au înregistrat scăderi pe toate tipurile de accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale. Cea mai mare scădere, respectiv cu 32,3%, s-a înregistrat la numărul accidentelor între un vehicul și un pieton.

Un rezultat mai puțin așteptat al studiului este o confirmare a faptului că cele mai multe accidente grave se produc atunci când nu ar trebui să se producă. Mai exact, ziua, în condiții de vizibilitate perfectă și carosabil uscat – condiții meteo ideale. Astfel, 71,9% din numărul total de accidente au avut loc în timpul zilei, iar 83,7% din accidente au avut loc pe carosabil uscat. Se pare că șoferii sunt mult mai atenți atunci când se confruntă cu vizibilitate scăzută sau carosabil alunecos.

În 2020, an aflat sub umbra pandemie de COVID-19, în UE s-a înregistrat o reducere cu 4.000 de cazuri a accidentelor rutiere mortale, rata mortalității fiind la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, arată date Eurostat. Cu toate acestea, România conduce în topul țărilor cu cel mai mare număr de decese înregistrate în urma unor accidente rutiere. Țara noastă înregistrează cifre duble față de media Uniunii Europene de 42 de decese la un milion de locuitori.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide