Chevrolet Cruze SS – speculaţii

Chevrolet Cruze SS – speculaţii

Autor: Cosmin Iordache acum 11 ani Știri

Chevrolet Cruze este berlina momentului pentru Chevrolet, fiind
practică şi ieftină, dar pe viitor se spune că vor încerca să îi
scoată mai mult în evidenţă latura sportivă. În prezent
Chevrolet Cruze este modelul cu care americanii concurează
în WTCC, iar modelul de stradă ar putea să pornească tocmai de la
această premiză
, readucând în atenţia publicului şi
sufixul SS. Până în prezent berlina sportivă care a purtat logo-ul
sportiv a fost Chevrolet Cobalt SS, dar acest model a fost prezent
pe prea puţine pieţe pentru a fi profitabil.

Astfel Chevrolet Cruze va prelua şi succesiunea SS, de la
modelul pe care îl cam înlocuieşte. Predecesorul său a avut
un motor de 2 litri şi 260 CP, deci ne aşteptăm ca viitorul Cruze
SS să se ridice peste acest prag.
Un impediment pentru o
versiune sportivă este însă suspensia spate care foloseşte încă
învechita numită bară de torsiune şi care nu facilitează un
comportament prea sportiv. Deci ar trebui introdusă o suspensie mai
avansată multi-link care ar diminua avantajul principal al lui
Cruze, preţul.

Să sperăm că se va lua în considerare preţul şi că americanii
vor veni cu soluţii sustenabile, pentru că un Chevrolet
Cruze SS, cu un preţ nu prea piperat, nu este o idee de neglijat în
termeni de vânzări.



Comentarii
Inchide