Combustibili alternativi

Combustibili alternativi

Autor: Andrei Nan acum 13 ani Știri

Cele trei mari companii producătoare de autovehicule din America au convenit cu preşedintele George W. Bush pentru un program de reducere a consumului de carburant şi implicit de reducere a noxelor poluante.

Soluţia adoptată de aceştia a fost încurajarea utilizării combustibililor alternativi, mai precis utilizarea biocombustibilului pe scară largă în USA. Preşedinţii celor trei companii au convenit ca jumătate din producţia anuală de automobile să fie compatibilă cu biocombusitibili până în 2012.

Tom LaSorda (preşedintele Chrysler Group), Alan Mulally (preşedintele Ford Motor) şi Rick Wagoner (preşedintele General Motors) au cerut ajutorul şefului statului american pentru a crea infrastructura necesară unui astfel de proiect, prin implementarea staţiilor de alimentare cu biocombustibili şi aducerea preţului la pompă competitiv cu benzina. În momentul de faţă, în S.U.A. există în jur de 1.000 de pompe care furnizează combustibilul E85, în comparaţie cu cele 170.000 de pompe de benzină.

Prin această soluţie s-ar reduce foarte mult consumul de combustibil convenţional, rezultând astfel o diminuare considerabilă a noxelor poluante.



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a ...
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ghețarul artificial care crește în deșert
Ghețarul artificial care crește în deșert
Inchide