Criza economică loveşte lumea auto

Criza economică loveşte lumea auto

Autor: Silviu Draganescu acum 12 ani Știri

Producătorii de maşini au fost grav loviţi de criza economică, fiecare anunţând deja închideri de fabrici, disponibilizări, reducerea producţiei şi stocuri imense de maşini. Iar cum nevoia de lichidităţi este mai mare ca oricând, aceştia au început deja să aducă oferte incredibil de atrăgătoare, care, dacă mai sunt însoţite şi de un slogan bun, vând maşinile aproape instant.

În Marea Britanie, la preţul de 20.000 de lire sterline un client poate achiziţiona un Dodge Avenger SXT 2,4i cu scaune din piele şi aer condiţionat, urmând să-l primească pe al doilea gratis. Iar cererea a fost atât de mare încât site-ul companiei a picat. Directorul dealerului doreşte să mai introducă astfel de promoţii şi a declarat: "Este incredibil. Am încercat să vindem aceste maşini pe internet pentru aproape o lună, se vindeau, dar neimpresionant. Dar când am lansat oferta două pentru una, am primit 22.000 de comenzi. Este puterea marketingului, presupun. "

Aşa este, cu adevărat puterea marketinugului, mai ales când ne gândim că înainte de lansarea acestei oferte, modelul costa 15.000 de lire. Dar chiar şi aşa, 2 la 20.000 de lire sterline rămâne o ofertă incredibilă. Iar pe măsură ce criza se va accentua, tot mai multe oferte de acest gen îşi vor face apariţia. Astfel, cine are bani, să cumpere, pentru că face o afacere foarte bună.

VEZI TOATE NOUTĂŢILE DESPRE CRIZA AUTO MONDIALĂ

 



Comentarii
Inchide