Cu Ion Iliescu despre maşina timpului şi accidentul de la Neptun

Autor: Alexandru Banu 29 apr. 2017 Știri auto

Aţi avut accidente? Dacă da, în câte dintre ele aţi fost vinovat, de cîte ori vi s-a suspendat dreptul de a conduce?
Am avut două accidente de maşină. Nu mi s-a luat însă carnetul. Unul dintre ele a fost minor. Un altul, însă, a fost destul de serios, am avut şi cîteva coaste fisurate. Era în 1971, un an care, pentru mine, a însemnat numai… tamponări! Eram cu soţia la mare. Făceam tratament la Techirghiol şi ne îndreptam spre Neptun. Pe unele porţiuni din şoseaua care leagă Constanţa de Mangalia se circula destul de greu, vizibilitatea era destul de mică. La o intersecţie, de pe un drum lăturalnic, a apărut un autobuz care nu a acordat prioritate. În ciuda eforturilor mele, nu am mai putut evita impactul. A fost o experienţă dură.

Ştiţi lucruri despre mecanica maşinilor? Aţi reparat vreodată ceva la o maşină?

Lucruri despre mecanica auto ştiu. Asta nu înseamnă însă că am depăşit vreodată stadiul schimbării unui cauciuc sau a unei bujii.

Soţia conduce?

Nu, soţia nu conduce.

V-aţi urcat vreodată într-un tab?

În zilele fierbinţi ale Revoluţiei, în 22, 23, 24 decembrie. Ne deplasam cu tabul între sediul fostului CC, Ministerul Apărării şi Televiziune.

Ce diferenţe sînt între condusul unei maşini şi cel al unui stat de 23 milioane de oameni?

Înainte de a sublinia diferenţele, să accentuăm asemănările. În ambele situaţii trebuie să respecţi nişte reguli. Nu eşti singur pe lume. Nu poţi face orice îţi trece prin cap, în fericita situaţie în care chiar ai ceva în cap. Nu poţi să ai derapaje periculoase, nu poţi să îi jigneşti pe ceilalţi, să le pui piedici, nu poţi să te urci beat la volan. Ca preşedinte, eşti, vrei, nu vrei, un model. Cînd te urci la volan, nu îţi sînt puse în paranteză atribuţiile de preşedinte.

Nu poţi să fii model de dimineaţa pînă spre prânz, iar apoi să ieşi la cîrciumi cu prietenii şi să te urci la volan. Devii din model antimodel! Rişti, astfel, să fii amendat sau… suspendat! În ceea ce priveşte diferenţele… Păi, ca să conduci o ţară, trebuie să te cam dai jos din maşină! Nu trebuie să pierzi contactul cu “bordurile” astea care se tot schimbă, cu oamenii care ţi-au acordat încrederea. În ultimii trei ani, însă, metafora care funcţionează e aceea a… vaporului! Din păcate, Biruinţa aduce tot mai mult cu Titanicul! E, însă, un film pedagogic, de urmărit de cei care se cred eterni: “Revolta de pe Bounty”.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide