Cupa Kamikaze la offroad

Autor: Andrei Ştirbu 06 oct. 2009 Știri auto
Cupa Kamikaze la offroad

„Nu este primul concurs de offroad, nu este nici prima cupă.
Este însă primul concurs în care ştii că ai intrat şi nu ştii dacă
şi cum mai ieşi. Pe un traseu de 105 Km de traseu (de noapte şi zi)
ce pot fi făcuţi în 12 ore, s-au înscris 50 de echipaje într-un
concurs de supravieţuire în care premiul este o maşină de teren
semi preparată Toyota LJ 70” a declarat Valentin Alexandroaie,
iniţiatorul acestei cupe.

Traseul ales pentru această cupă se află în jurul oraşului
Curtea de Arges, având ca punct de start comuna Oieşti (pe drumul
către Vidraru), din faţa pensiunii Meridian. Cei 105 Km se vor
parcurge în 12 ore de noroi, viroage şi prăpastii, fără
posibilitatea de a schimba piese sau a repara maşina în timpul
concursului. Startul va fi la ora 03.30 dimineaţa, sâmbătă, 10
octombrie 2009. Iar duminică, 11 octombrie 2009, orele 09:30 vom
vedea la proba de trial cine a reuşit să iasă din concurs şi în ce
stadiu vor fi maşinile lor. Aceasta va avea loc în oraşul Curtea de
Arges, în zona cunoscută sub denumirea „la rezervoare”. Premierea
va fi la finalul probei de trial (demonstraţie de virtuozitate în
teren cu maşini supra pregătite, conduse de piloţi celebri din
branşă), unde sunt aşteptaţi curioşii, dar şi ziariştii şi unde ii
vom cunoaşte pe băieţii răi ai offroadului românesc.

Arbitrul acestei competitii este Dorel Stanciu, câştigător a mai
multor concursuri de offroad. Asistenţa medicală este asigurată pe
toată durata concursului de către un echipaj de salvare BGS.
Participanţii au fost asiguraţi de două companii de asigurări ce
vor încheia poliţele înainte de concurs. Offroadul este conducerea
de maşini de teren, special pregătite, pe drumuri neamenajate. Pe
scurt: tracţiune integrală, motor, reductor, suspensii,
amortizoare, kit de înălţare, snorkel, bullbar, troliu,
inconţtienţă, adrenalină, curaj, noroaie, noapte, gasca.

Pe scurt, un hobby bărbătesc pe cât de dur, pe atât de
satisfăcător. Regulamentul după care se desfăşoară concursul este
cel al Campionatului Naţional de Off Road pentru 2009, urmărind
Codul Etic de acţiune în traseele de offroad. Suplimentar
organizatorii au hotărât desfăşurarea cupei pentru o singură clasă;
limitarea mărimii maxime a cauciucurilor la 35 şi un sistem cu
road-book secvenţial (participanţii vor primi road-book-ul pentru
secţiunea următoare, numai după parcurgerea primei secţiuni).

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide