Dacă descarci marfă, poți parca mașina în zona cu oprire sau staționare interzisă?

Autor: Radu Țuțulan 12 sept. 2024 Știri auto
Dacă descarci marfă, poți parca mașina în zona cu oprire sau staționare interzisă?

În cazul în care mașina este plină de bagaje sau ai de încărcat sau descărcat marfă, e legal să parchezi în zona indicatorului de oprire sau staționare interzisă?

Legea rutieră stabilește care sunt zonele în care oprirea sau staționarea sunt interzise.

În general, aceste zone se află în apropierea intersecțiilor, trecerilor pentru pietoni sau în locurile cu vizibilitate redusă.

În ce zone acționează indicatorul de staționare interzisă

Staționarea este considerată orice oprire voluntară a unui vehicul pentru o durată mai mare de 5 minute.

Conform Codului Rutier 2024, șoferii nu au voie să staționeze:

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staționarii;
  • pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
  • în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
  • în pante şi în rampe;
  • în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zonă de staționare cu durată limitată” peste durata stabilită.

În ce zone este oprirea interzisă

Conform legii rutiere, oprirea este manevra prin care șoferul staționează într-un loc mai puțin de 5 minute.

Codul Rutier 2024 interzice oprirea:

  • în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
  • pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanță mai mică de 50 m înainte şi după acestea;
  • pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
  • în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
  • pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte şi după acestea;
  • în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției;
  • în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puțin de 25 m înainte şi după acestea;
  • în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
  • în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
  • pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificațiile „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulația din sens invers” sau „Prioritate față de circulația din sens invers”;
  • pe pistele pentru pietoni şi/sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
  • pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puțin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
  • pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
  • pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor;
  • în locurile unde este interzisă depăşirea.

Dacă descarci marfă, poți parca mașina în zona cu staționare interzisă?

Legea rutieră stabilește că nu se consideră oprire:

  • imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;
  • imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.

Așadar, dacă staționezi mai puțin de 5 minute, poți opri în zona unde această manevră este interzisă. Dar numai dacă nu încurci circulația, dacă din vehicul urcă sau coboară pasageri sau dacă ai de descărcat marfă.

Însă, legea nu stabilește nicio excepție în ceea ce privește staționarea. Așadar, în zona în care staționarea este interzisă, nu ai voie să parchezi, indiferent dacă ai de încărcat sau descărcat bunuri din mașină. Nici măcar dacă activezi luminile de avarie.

Cât timp ai voie să staționezi cu mașina „pe avarii”

Luminile de avarie se folosesc doar atunci când apare o defecțiune sau trebuie semnalat un pericol. În oricare alt caz, este neregulamentar.

Luminile de avarie se folosesc […] când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă, când vehiculul se deplasează foarte lent și/sau constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat”, precizează Poliția Română într-o postare publicată pe Facebook.

În general, printre urgențele care justifică folosirea avariilor se numără următoarele situații:

  • mașina a suferit o defecțiune;
  • șoferul, pasagerul sau altă persoană necesită ajutor;
  • drumul este blocat/avariat;
  • s-a produs un accident rutier.

Astfel, lipsa unui loc de parcare sau încărcarea unor bagaje în mașină nu pot fi considerate urgențe. Iar poliția te poate amenda atunci când oprești într-un loc interzis, chiar dacă stai cu mașina „pe avarii”.

Cât este amenda pentru oprire și staționare neregulamentară

Dacă se constată că un șofer e oprit neregulamentar, acesta poate primi 4 sau 5 puncte de amendă. Adică o sancțiune cuprinsă între 660 lei și 825 lei.

În plus, conducătorul auto care lasă mașina într-o zonă unde staționarea nu e permisă poate fi sancționat și pentru parcare neregulamentară. Această abatere se sancționează cu 2 sau 3 puncte de amendă, adică între 330 și 495 de lei.

Astfel, sancțiunea pentru oprire și staționare neregulamentară poate ajunge la 1.320 de lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: unsplash.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide