Dacia la tribunal – Nu s-au deschis airbagurile! Trebuia?

Autor: Silviu Draganescu acum 11 ani Știri

Se spune că orice publicitate e bună atâta timp cât numele este pronunţat corect. Să fie oare valabil şi în cazul Daciei, pe spatele căreia un grup de avocaţi doreşte se pare să-şi facă reclamă mascată cu acuzaţii nefondante? După ce în urmâ cu câteva zile, un avocat membru al casei de avocatura "Urban si asociaţii" a făcut valuri prin presă cu acuze la adresa Petrom-ului în ceea ce priveşte cantitatea de combustibil măsurată de pompă, iată că un alt avocat, Urban Iulian, de la aceeaşi casă de avocatură, aruncă bomba: dă în judecată Dacia pentru faptul că airbagurile unui Logan nu s-au deschis.

Stricaciuni superfiacialePotrivit relatărilor de pe site-ul personal, Loganul care stătea la stop a fost lovit de un Renault Megane ce a ricoşat dintr-un impact cu un tramvai. Coliziunea între cele două maşini a fost atât de puternică încât scaunul şoferului a fost rupt iar puntea faţă deformată. Şoferul se pare că a suferit contuzii chiar şi la nivelul coloanei vertebrale.

Iulian Urban, a declarat presei ca nu este singurul incident de acest gen din Romania, fără a veni însă cu probe în sprijinirea afirmaţiilor sale. "Nu am stabilit cuantumul despagubirilor, iar in funcţie de rezultatul expertizei, acţiunea ar putea fi atât civilă cât şi penală. Este, credem noi, o bătaie de joc să se comercializeze maşini care nu oferă o minima protectie, iar pentru asta cineva va trebui sa plateasca. Vom solicita de a asemenea o hotarare judecatoreasca prin care Renault sa retraga de pe piata toate unitatile suspectate a avea defectiuni la sistemul de declansare a airbagului pentru a le remedia", a mai declarat avocatul Iulian Urban.

Probabilitatea nefuncţionării corespunzătoare unui airbag este mică, dar ea există. Astfel că veridicitatea unei asemenea probeleme nu este exclusă. Însă ne vedem nevoiţi, chiar dacă vom fi iar acuzaţi că facem publicitate constructorului român, să venim cu câteva lămuriri pentru a informa corect cititorii noştri asupra acestei probleme. Declanşarea unui airbag se face pe baza informaţiilor primite de la un senzor de acceleraţie, care înregistrează diferenţa de viteză în unitatea de timp. Astfel că gradul de stricăciune la o maşină după un accident este relativ irelevant în stabilirea necesităţii deschiderii airbagurilor.

Acestea au rolul de a opri mişcarea spre în faţă a pasagerilor în cazul unui impact frontal, doar atunci când aceasta mişcare ar pune în pericol sănătatea lor. Iar acest lucru se realizează în cazul unor deceleraţii puternice, adică o scădere a vitezei de deplasare foarte mare într-o unitate de timp cât mai mică. Deşi avocatul tinde să exagereze cantitatea de stricăciuni suferite de Logan, o privire prin pozele maşinii ne lămureşte asupra gravităţii accidentului. Capota faţă abia a fost atinsă, iar în interior nu se poate observa nici un fel de deplasări faţă de normal a unităţilor componente. Chiar şi scaunul acela rupt pare la locul lui.

Interiorul nu a avut de suferitDe altfel, şi Dacia ne dă dreptate, aşa cum scrie şi Iulian Urban pe site-ul său: "şeful Serviciului de Relaţii cu Presa, Silviu Sepciu a declarat: Analiza sistemului airbag a demonstrat faptul că în cazul accidentului produs nu fuseseră îndeplinite condiţiile pentru declanşarea pernelor gonflabile. Dacia şi-a manifestat disponibilitatea de a solicita firmei Bosch, producătoare a calculatorului airbag, efectuarea unei analize mai amănunţite a calculatorului în cauză, însă reclamanţii nu au cerut acest lucru".

Interesant este că, în cazul unui proces, orice avocat ştie că are nevoie de probe pentru a-şi demonstra punctul de vedere. Şi cum dovada este reprezentată chiar de datele prezente în sistemul airbag, ne întrebăm de ce oare Iulian Urban minimalizează acest aspect foarte important. Poate pentru că nu este important să căştige procesul, ci doar să-şi facă publicitate ieftină pe spatele Dacia. Sau Promotor.ro care prin citarea site-ului său îl ajută în indexarea google.

Această întâmplare îmi aminteşte de un alt sistem, la fel de controversat. Precum ştiţi, computerul de la bord de la Dacia Logan nu mai cuprinde funcţia de consum instantaneu de câţiva ani. La un eveniment Dacia am întrebat un oficial care este motivul pentru care s-a luat această măsură. Ei bine, aşa cum mă aşteptam, incapacitatea oamenilor de a înţelege principiul de funcţionare a dus la renunţarea unei asemenea funcţii. Astfel spus, oamenii când vedeau pe consum instantaneu si 25% veneau repede în service să se plângă. Situaţia de acum cu airbagul mi se pare similară. Dar cu timpul şi cultura auto de la noi se maturizează. Şi am început acum câteva zile cu diferenţa între propulsie şi tracţiune.

 



Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
Oana Zăvoranu, complet goală pe internet! Fosta soție a lui Pepe a uimit pe toată lumea. Și-a lăsat la vedere zonele sexy
Oana Zăvoranu, complet goală pe internet! Fosta soție a lui Pepe a uimit pe toată lumea. Și-a lăsat la vedere zonele ...
What's Up, plin de răni! Primele imagini după ce a fost reținut
What's Up, plin de răni! Primele imagini după ce a fost reținut
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, în spate | FOTO
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, ...
Firea schimbă iar regulile. Ce se întâmplă cu șoferii din București care au mașini vechi?
Firea schimbă iar regulile. Ce se întâmplă cu șoferii din București care au mașini vechi?
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile si-au spus cuvantul
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile ...
De ce și-a anulat Prințesa Beatrice petrecerea de logodna?
De ce și-a anulat Prințesa Beatrice petrecerea de logodna?
Inchide