Detaliu șocant în cazul unui accident petrecut în Spania

Autor: George Cristea 05 oct. 2020 Știri auto

Polițiștii spanioli au descoperit un detaliu șocant în cazul unui accident petrecut în Spania în urmă cu aproape două săptămâni. Atunci, o autorulotă condusă pe contrasens s-a izbit violent de un camion care circula regulamentar. Două persoane au fost găsite decedate în rulota distrusă de impact.

Intră în Galeria FOTO

Investigația polițiștilor a relevat un detaliu șocant: în acest caz, nu se poate vorbi de un accident, ci de un act deliberat. Mai mult, a doua persoană aflată în rulotă, pe scaunul pasagerului, ar fi fost decedată cu mult înainte de accident.

Surse implicate în anchetă au declarat pentru agenția de presă spaniolă EFE că s-au descoperit indicii că femeia – o franțuzoaică de 32 de ani – murise cu câteva ore înainte de accident. Cel mai probabil aceasta fusese ucisă de partenerul ei, aflat la volan, care a murit și el în impact. Acesta era un cetățean englez, în vârstă de 28 de ani.

Detaliu șocant în cazul unui accident produs în Spania: Ce au descoperit polițiștii?

Analiza criminalistică a arătat că femeia a murit ca urmare a unui traumatism puternic la nivelul capului. Anchetatorii cred că bărbatul a provocat accidentul fie pentru a se sinucide după crima comisă, fie pentru a găsi o justificare pentru moartea partenerei sale.

Accidentul s-a produs în dupăamiaza zilei de 25 septembrie în Los Barrios (Cadiz), după ce mai mulți martori sunaseră la 112 pentru a semnala faptul că o rulotă circulă pe contrasens pe autostrada (Autovia) A-381. La scurt timp, alte apeluri au anunțat accidentul produs la kilometrul 75 al drumului de mare viteză.

Membrii echipelor de intervenție au recuperat corpurile a doi pasageri aflați în rulotă, aceasta fiind complet distrusă. De asemenea, șoferul camionului implicat în accident a fost transportat la spital având răni grave.

Cazurile în care șoferi conduc pe contrasens pe autostradă nu sunt rare, în multe situații acestea soldându-se cu accidente grave. La începutul anului, un român a speriat Poliția din Franța în urma unui astfel de incident. Exact ca în bancul cu blonde, acesta le-a spus oamenilor legii că toți ceilalți se deplasau în sensul greșit.

sursa: La Voz de Cadiz

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide