După 6 ani de muncă, japonezii revoluţionează cutia de viteze

Autor: Alexandru Banu acum 3 ani Știri

Honda a prezentat la un târg internaţional noua cutie de viteze automată. Este o premieră în industrie şi prima maşină care o să o aibă va fi van-ul Odyssey (pentru SUA). Treptat, cutia de viteze va ajunge pe cele mai importante modele din toată gama. Tom Sladek, şeful diviziei de inginerie pentru transmisii a spus că noua cutie va eficientiza raportul cuplu-consum datorită numărului de trepte.

Tehnologiile prin care s-a ajuns la noua cutie de viteze au economisit şi aproape 5 cm de spaţiu comparativ cu alte cutii automate Honda. Cutia automată care le-a captat atenţia şi inginerilor de la General Motors optimizează cuplul astfel încât la 115 km/h, motorul e în 1.550 de turaţii.

La fel de important în funcţionarea optimizată e că noua transmisie automată-faţă cu 10 trepte – singura din lume – poate sări treptele intermediare la frână / retrogradare sau la accelerare bruscă atunci când roţile trebuie să primească forţă.

Cutii cu 10 trepte mai sunt, de pildă pe Lexus LS, însă cu transmisie spate. Cele mai multe trepte pe o maşină cu transmisie-faţă le au, după Honda, General Motors (mai multe mărci şi modele), Ford, Land Rover şi Acura (tot Honda, pentru SUA). Honda are şi ea 9 trepte automate pe cutii făcute de ZF.

 



Comentarii
Inchide