Evoluţie mică pentru Chevrolet Volt: baterie nouă, autonomie îmbunătăţită

Evoluţie mică pentru Chevrolet Volt: baterie nouă, autonomie îmbunătăţită

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Știri

3 mile. Sau aproape 5 km. Aceasta este îmbunătăţirea pe care o aduc bateriile noi de pe Chevrolet Volt. Poate părea o glumă, dar nu este, deoarece, astfel, autonomia în regim strict electric a lui Chevrolet Volt creşte de la 35 de mile la 38 de mile (circa 61 km).

De fapt, nu vorbim despre baterii noi, deoarece inginerii GM nu le-au reproiectat, ci pur şi simplu au descoperit cum să eficientizeze randaimentul energetic al reacţiilor chimice din baterie, prin mici ajustări ale compoziţiei materialelor. Nu au fost divulgate detalii tehnologice, dar inginerii au făcut o paralelă cu zahărul şi vanilia dintr-o prăjitură, promiţându-ne o fiabilitate crescută.

Practic, Chevrolet Volt va avea acum un consum uşor mai bun, de 98 MPGe faţă de 94 MPGe înainte (sau, în termeni europeni, 2,4 litri/100 km faţă de 2,5 litri/100 km), în timp ce autonomia totală se cifrează la 380 de mile (circa 611 km). Există, însă, şi un revers al medaliei: timpul de încărcare va fi puţin mai mare, cifrându-se la 4,25 ore în cazul unei prize de 240V.

Cel mai important rămâne mesajul departamentului de marketing de la General Motors, care anunţă o economie de 6.850 USD pe o perioadă de 5 ani faţă de o maşină similară având propulsie convenţională, în timp ce costurile anuale pentru utilizarea unui Chevrolet Volt se cifrează la doar 950 USD (în condiţii optimiste, în care maşina este folosită cât mai mult în regim electric).



Comentarii
Inchide