Familia Prius înregistrează vânzări peste aşteptări la nivel mondial

Autor: Oraan Mărculescu 01 iun. 2012 Știri auto
Familia Prius înregistrează vânzări peste aşteptări la nivel mondial

În perioada ianuarie-martie 2012, podiumul celor mai vândute modele din lume a arătat în felul următor: pe primul loc Toyota Corolla, cu 300.800 de unităţi, pe al doilea loc Ford Focus, cu 277.000 de unităţi, iar pe al treilea loc Toyota Prius, cu un total de 247.230 de maşini.

Atâta doar că trebuie menţionat faptul că japonezii consideră deja Prius un sub-brand de sine stătător, aşa încât vânzările de modele Toyota Prius se referă, de fapt, la familia Prius. Care este formată din versiunea hibridă Prius, modelul de oraş Prius C, modelul familist Prius V şi Prius plug-in.

Prin urmare, dacă ne raportăm strict la modele, locul al treilea nu este ocupat, de fapt, de nici unul dintre modelele Prius. Pe de altă parte, vânzările familiei Prius au înregistrat un adevărat boom graţie celui mai mic membru, din totalul de aproape 250.000 de maşini cu logo-ul Prius aproximativ 175.000 fiind Prius C (sau Prius Aqua în Japonia).

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide