Ford Focus – generaţia următoare

Autor: Cosmin Iordache 21 dec. 2009 Știri auto
Ford Focus – generaţia următoare

Din suita modelelor compacte europene, Ford Focus este printre
ultimele la schimbul de generaţii, versiunea curentă apărând în
2004. Astfel ciclul normal de 5 ani a cam fost depăşit, deci un
înlocuitor se cere imperativ. Acesta se pare că va apărea
în mai puţin de 3 săptămâni, la Salonul de la Detroit, care
debutează pe 11 ianuarie 2010
. Nu întâmplător a fost
aleasă această locaţie, ci pentru că viitoarea generaţie Ford Focus
va fi una globală, oferită în aceeaşi formă atât în USA cât şi în
Europa.

Rămâne de văzut ce se va întămpla cu modelul care poartă aceeaşi
denumire în Statele Unite şi care a apărut ca generaţie secundă în
2008. Dar la fel ca şi în cazul lui Fiesta, primit cu mult
entuziasm de către americani, se va urma o strategie de produs
unitară pe toate pieţele. În plus, se speculează şi că asemănările
dintre cele două modele vor fi destul de proeminente,
următorul Focus urmând să preia detalii de la fratele mai
mic şi de la conceptul Iosis Max prezentat la Geneva în
2009.

În Europa noul Ford Focus va fi lansat pe piaţă împreună cu

noul Ford C-Max
, model cu care a şi fost desenat în acelaşi
timp şi va fi produs la uzina din Saarlouis,
Germania, în timp ce monovolumul va fi asamblat la Valencia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide