Ford o să aibă izvor regenerabil în maşină. Procesul e mai simplu decât 2 plus 2 fac 4.

Ford o să aibă izvor regenerabil în maşină. Procesul e mai simplu decât 2 plus 2 fac 4.

Autor: Alexandru Banu acum 2 ani Știri

Goana după resurse a început din ziua 0. De la cele alimentare, până la cele tehologice care ne fac viaţa mai dulce. Lumea e într-un continuu progres şi zilnic descoperim noi metode de a regenera resursele. Asta se întâmplă din mai multe motive. Principalul e că reusursele naturale sunt finite. Populaţia a trecut de 7 miliarde, iar rata de creştere e mult mai mare în anul curent Vs. anul anterior. Aţi auzit probabil expresia explozie demografică. În condiţiile astea, economia de resurse e capitală, iar reinventarea lor … prioritară. Dacă pentru unele există compuşi sintetici din care pot fi obţinute reurse similare celor naturale şi biocompatibile, altele chiar sunt unice şi vitale. Un exemplu este apa.

Ford este una dintre firmele care înregistrează cele mai multe invenţii şi ia patente pentru ele. Şi Ford s-a gândit că orice stropd e apă trebuie recirculat pentru refolosire.

Probabil că aţi văzut de multe ori apă sub maşină pe locul de parcare după după ce aţi condus. Exact ăsta e efectul. Prin condens, se face apă. Doug Martin, inginer la Ford, a fost în Peru şi a văzut că municipalitatea captează umiditatea din aer şi o transformă în apă. Atunci i-a venit ideea să transfere conceptul în maşină. Sistemul lui captează apa explulzată de instalaţia de aer condiţionat, o trece printr-un filtru şi o aduce la un minirobinet montat în maşină. În timpul climatizării, aparatul de aer condiţionat produce până la 2 litri / oră. Speranţa inginerului de la Ford e că maşinile vor trece cât de repede la exploatarea utilă a apei irosite prin folosirea aparatului de aer condiţionat.

Sigur că dacă invenţia va fi implementată şi oamenii vor prinde curaj într-o apă filtrată a cărei sursă de producţie e aerul condiţionat, alte companii s-ar putea să plătească un preţ pentru folosirea invenţiei nu numai în maşini, ci poate şi în domicilii. Deocamdată totul e la nivel de dorinţă, chiar dacă a fost confirmat procesul corect de producţie al noii surse de apă potabilă. Un alt exemplu de apă potabilă regenerabilă în industria maşinilor sunt motoarele cu hidrogen, al căror rezultat 100% eco în urma procesului de obţinere a energiei cinetice este apa. 

Autor Alexandru Banu



Comentarii
Ce avere COLOSALĂ va moșteni soția lui Kobe Bryant! De ce nu au încheiat un contract prenupțial. Fostul baschetbalist se număra printre cei mai bogați sportivi ai tuturor timpurilor
Ce avere COLOSALĂ va moșteni soția lui Kobe Bryant! De ce nu au încheiat un contract prenupțial. Fostul baschetbalist ...
Momentul ULUITOR în care spectatorii s-au uitat UIMIŢI pe teren! Ce a putut face Simona Halep: adversara a rămas fără cuvinte! VIDEO
Momentul ULUITOR în care spectatorii s-au uitat UIMIŢI pe teren! Ce a putut face Simona Halep: adversara a rămas fără ...
Atenție, se dau bani! Românii vor primi pe loc 9.000 de lei, garantat. Ce trebuie să facă
Atenție, se dau bani! Românii vor primi pe loc 9.000 de lei, garantat. Ce trebuie să facă
Poveste de dragoste ieşită din tipare: Ea are 80 de ani, el are 35: „Nu stă cu mine pentru bani. M-am simţit din nou tânără” / Ce planuri de viitor şi-au făcut cei doi îndrăgostiţi
Poveste de dragoste ieşită din tipare: Ea are 80 de ani, el are 35: „Nu stă cu mine pentru bani. M-am simţit din nou ...
Prezentatoare TV celebră, în stare gravă la spital! Ce șanse îi dau medicii la viață
Prezentatoare TV celebră, în stare gravă la spital! Ce șanse îi dau medicii la viață
Moartea lui Kobe Bryant l-a determinat pe Shaquille O'Neal să facă o schimbare importantă în viaţa lui
Moartea lui Kobe Bryant l-a determinat pe Shaquille O'Neal să facă o schimbare importantă în viaţa lui
Invenția românească genială: robotul care "citește" radiografii mai repede decât medicul
Invenția românească genială: robotul care "citește" radiografii mai repede decât medicul
Secretul TERIBIL al lui Ceauşescu din ultimii ani de viaţă a ieşit la IVEALĂ după 30 de ani. „Dacă se AFLA, soţia sa, Elena, şi fiul său, PLAYBOYUL-ul Nicu ...”
Secretul TERIBIL al lui Ceauşescu din ultimii ani de viaţă a ieşit la IVEALĂ după 30 de ani. „Dacă se AFLA, soţia ...
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
S-a terminat: Schimbări URIAŞE pentru toţi şoferii. Firea a publicat regulamentul pentru proiectul Oxigen. Trebuie să ştiţi asta de câte ori vă urcaţi la volan
S-a terminat: Schimbări URIAŞE pentru toţi şoferii. Firea a publicat regulamentul pentru proiectul Oxigen. Trebuie să ...
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc în Marea Britanie? Regina se teme să nu sfârșească la fel ca Prințesa Diana și îi vrea înapoi! Ce probleme grave au aceștia în Canada
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc în Marea Britanie? Regina se teme să nu sfârșească la fel ca Prințesa Diana ...
Inchide