GM, Ford şi Chrysler – ajutaţi de guvernul USA

Autor: Oraan Mărculescu 07 dec. 2008 Știri auto
GM, Ford şi Chrysler – ajutaţi de guvernul USA

Astfel, banii nu le vor fi acordaţi din rezerva guvernamentală, ci din împrumutul de 25 de miliarde USD aprobat mai demult, destinat dezvoltării de tehnologii nepoluante. Din cei 15 miliarde de dolari, GM şi Chrysler vor beneficia de 11 miliarde, în timp ce Ford a declarat că mai are resurse pentru a rezista cu ajutor mai mic.

Mâna întinsă de autorităţile americane este valabilă până în martie, când administraţia Obama va fi instaurată complet. Aceeaşi mână, însă, i-a urecheat serios pe cei trei moguli, care s-au văzut forţaţi să renunţe la multe dintre beneficii (bonusuri extravagante sau avioane personale), iar în martie urmează analiza la sânge a unui raport concret: "să vedem ce aţi făcut cu banii!".

Votul final asupra deciziei urmează să aibă loc marţi 10 decembrie. Însă CNN a realizat deja un sondaj referitor la oportunitatea ajutorului primit de cei trei mari constructori auto americani, în urma căruia a reieşit că 60% dintre americani nu sunt de acord cu acest lucru.

Tot în aceste zile a fost făcut public un studiu care, practic, îngroapă cele trei mărci americane. Acesta relevă faptul că maşinile americane nu sunt cumpărate de publicul tânăr, care este mai atras de produsele japoneze şi europene. Congresul a ţinut seama de acest studiu şi le-a recomandat celor trei să se adapteze rapid cerinţelor pieţei.

În condiţiile în care The Big Three se bazau până acum în principal pe vânzarea maşinilor cu motoare mari şi neeconomice, precum şi pe pick-up-uri full-size, este posibil să asistăm la o preluare a companiilor auto americane de către chinezi?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide