Joss JP1 – supercar-ul construit în Australia

Autor: Dan Vache 04 iul. 2011 Știri auto

Mă întreb oare cât timp mai trebuie să treacă până să pot scrie
o astfel de ştire despre un produs românesc. Asta deoarece maşina
pe care o vedeţi aici nu este construită de niciunul din cei mai
mari constructori din Lume. Joss Developments Limited este o
companie australiană care va construi acest supercar botezat
JP1.

Prototipul a fost deja prezentat unui public restrâns din
Melbourne, vopsit într-o culoare mată iar fotografiile de aici sunt
nişte simulări computerizate care însă respectă în proporţie de
100% produsul final. Acesta va fi propulsat de un motor V8 din
aluminiu, aspirat, de 6.6 litri care va produce 507 CP. El va
transmite puterea punţii spate prin intermediul unei cutii de
viteză secvenţială – Albins Zeroshift Automated Manual
Transmission.

Acceleraţia 0-100 km/h va fi realizată în sub trei secunde iar
160 km/h vor fi atinşi în doar şase secunde. Viteza maximă este
anunţată la valoarea de 360 km/h. Când va fi lansat într-un final
în producţie de serie, supercarul australian va fi produs în doar
25 de unităţi. Preţul de pornire va fi de aproximativ 370.000 de
euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide