Lansare pe piaţa românească: noul Lexus GS, de la 42.894 euro fără TVA

Autor: Oraan Mărculescu 14 iun. 2012 Știri auto

Noul Lexus GS va fi disponibil pe piaţa de la noi în două variante: GS 250 cu un motor V6 pe benzină, de 209 CP, precum şi GS 450h, care beneficiază de avansatul sistem de propulsie hibridă Lexus Hybrid Drive, ajuns la a doua generaţie, puterea totală ajungând la 345 CP.

Deoarece noul Lexus GS presupune o mare evoluţie la capitolul dinamic, am avut ocazia, pe circuitul AMC Kart, să ne facem o mică idee despre îmbunătăţirile tehnice pe care această a patra generaţie a berlinei premium japoneze le aduce.

Lansarea in Romania a noului Lexus GS a avut loc pe circuit, pentru demonstrarea evolutiilor majore la capitolul dinamica

Evident, pachetul F-Sport este în centrul atenţiei, deoarece vine cu sistemul Lexus Dynamic Handling, care integrează direcţia asistată cu raport de demultiplicare variabil VGRS şi punte spate direcţională DRS (Dynamic Rear Steering), un avansat sistem de management al dinamicii maşinii VDIM şi suspensie adaptivă variabilă AVS.

În condiţii de circuit, diferenţele de manevrabilitate sunt destul de clare între versiunea normală şi cea cu F-Sport, cea din urmă permiţând un control mult mai bun al maşinii, mai ales în curbe, în condiţiile păstrării unui nivel foarte bun al confortului. Aşa încât Lexus GS, mai ales cu pachetul F-Sport, este destul de clar că a intrat în clubul berlinelor premium dedicate celor care vor să conducă, nu doar celor care vor să fie pasageri.

Versiunea cu motorizarea convenţională Lexus GS 250 are un preţ de pornire de 42.984 fără TVA (53.300 euro cu TVA) în varianta de echipare Business, iar nivelul superior Luxury, care oferă un regal din punct de vedere al dotărilor standard, are un preţ de achiziţie de 55.524 euro fără TVA (68.850 euro cu TVA).

Cea mai ieftina versiune este Lexus GS 250, cu un pret de baza de 42.984 fara TVA

Însă, dacă ne gândim la faptul că Lexus este producătorul premium cu cele mai multe modele cu propulsie hibridă, devine evident că interesul maxim îl reprezintă versiunea Lexus GS 450h, care combină un motor V6 de 3,5 litri şi 292 CP cu două motoare electrice, puterea maximă a maşinii ajungând la 345 CP, ceea ce îi conferă maşinii un demaraj 0-100 km/h în doar 5,9 secunde şi o viteză maximă de 250 km/h, limiitată electronic.

Preţul minim pentru GS 450h se cifrează la 51.573 euro fără TVA (63.950 euro cu TVA), valabil pentru echiparea Business, o sumă foarte bună dacă ne gândim la performanţele dinamice, dar mai ales la cele ţinând de consum: doar 6,0 litri/100 km consum mediu şi emisii CO2 de 139 g/km, mai bine decât berlinele premium de clasă mare cu motoare diesel aproape la fel de potente.

Versiunea hibrida Lexus GS 450h porneste de la 51.573 euro fara TVA, iar varianta F-Sport costa 63.699 euro fara TVA

Cei care vor mai multă sportivitate pot apela la versiunea cu pachet F-Sport, iar cei care vor mai mult lux au la dispoziţie varianta de echipare superioară Luxury. În ambele cazuri, preţul maxim al lui Lexus GS 450h ajunge la 63.669 euro fără TVA (78.950 euro cu TVA), modelul japonezilor devenind o alternativă deosebit de interesantă la berlinele rivale germane, în condiţiile unei echipări în materie de confort şi securitate la cel mai înalt nivel.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide