Locuri frumoase de văzut în România. Drumuri de mers cu maşina în zona Moldova

Autor: Alexandru Banu 02 nov. 2017 Știri auto
Locuri frumoase de văzut în România. Drumuri de mers cu maşina în zona Moldova

Dacă noi ne chinuim prin oraşele mari cu renume ca să respirăm, alţii îşi văd de treaba lor şi administrează oraşul ca la carte. Bucureşti, Timişoara, Braşov sau Constanţa, peste tot e panică, haos şi trafic. Nu, n-am uitat nici Clujul. Acelaţi tip de oraş deja aglomerat de economie şi zombalăi care aleargă după nici ei nu ştiu ce. Sunt însă orăşele în zone liniştite care nu au acea faimă comercială de top oraşe din România. Dar probabil că multe dintre ele arată extraordinar, sunt clar mai curate şi au liniştea pe care o căutăm toţi, dar nu o găsim. În orice zonă, Doborogea, Muntenia, Transilvania, Oltenia, ce vreţi voi.

Suntem siguri că peste tot sunt zone de refugiu. Suceava este unul dintre aceste orăşele şi ne-am mirat când am aflat că s-au calificat pe lista destinaţiilor europene de execelenţă. Redăm şi noi mai jos informaţii despre acest loc, informaţii din revista ONE. Deci ne-am înţeles unde mergem în weekend, da? Dacă tot avem în cap să punem benzină şi să plecăm din Bucureşti.

Zone din întreaga ţară au concurat pentru titlul de ”destinaţie europeană de excelenţă”,iar întrecerea a avut ca temă ”turismul cultural tangibil”.
 

Oraşul Suceava a câştigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziţii pe ruine.

Cetatea de Scaun a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ştefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane. În prezent, Cetatea este cel mai vizitat obiectiv din Suceava, fiind şi singura atracţie turistică din România care are expoziţii pe ruine.

Una dintre principalele puncte de atracţie este una dintre camere, unde vizitatorii se pot costuma,virtual, în haine medievale boiereşti; te aşezi în faţa panoului, cu ajutorul unui buton îţi alegi vestimentaţia, iar apoi faci poză. Zidurile au fost restaurate recent cu 15 milioane de euro, fonduri europene.

Zidurile Cetăţii au fost restaurate cu fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro

 Tot în Suceava puteţi vizita Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, cu biserica Sfântul Gheorghe, obiectiv UNESCO, iar la 30 de km distanţă este Gura Humorului, de unde mai faceţi puţin până la faimoasele mănăstiri Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi Putna.

Sursă One.ro

 

 

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide