Maşina costă 110.000 de euro (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu 27 iul. 2017 Știri auto

Producătorul englez a promis că va lansa maşina la Goodwood, pe 8 septembrie. A început deja să “arunce” pe net poze de promovare. Motorul este un V8 Cosworth, de 5 litri şi 480 de cai putere. Alte detalii „scăpate” de producător sunt greutatea maşinii sport – 1.200 de kg, timpul în care atinge 100 km/h (între 3 şi 4 secunde) şi viteza maximă – 320 km/h. Raportul CP / kg e de 0.4.

Primul lot de producţie e limitat la 500 de bucăţi. Noul TVR va fi una dintre cele mai mici maşina în clasă – 4.3 m lungime şi numai 1.27 m înălţime. Les Edgar, proprietar TVR, a mai spus că maşina va avea în compoziţia caroseriei fibră de carbon. Tot el a zis pentru Auto Express că maşina din fibră de carbon va fi versiunea scumpă. Preţul de start pentru cele cu caroserii noncarbon va fi 75.000 de euro.

Tehnologia prin care vor fi produse caroseriile din carbon se numeşte iStream şi e mai ieftină decât cele pe care le folosesc alţi producători. Design-ul maşinilor TVR (încă 4 modele în următorii 10 ani) e semnat de Gordon Murray, cel care a proiectat T.25 – un fel de superSmart pentru oraş.

Prenumele maşinii sport TVR va fi din istoria modelelor scoase până la reînfiinţarea producătorului englez (2013): Tuscan, Chimaera sau Griffith. TVR a fost vândută de către proprietarul Peter Wheeler în 2004 unui anume Nikolai Smolensky. Fabrica era în Blackpool până azi. Din 2013 a ajuns la Les Edgar, actualul proprietar. Nu se ştie încă dacă noile modele vor fi produse la aceeaşi fabric pe care Edgar ar trebui să o reformeze sau dacă va ridica una nouă.

TVR 2018 (GALERIE FOTO)

 

 

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide