Mazda1 – schiţe

Autor: Dan Vache 26 apr. 2009 Știri auto
Mazda1 – schiţe

26.04.2009: UPDATE FOTO

Ciudatul Mazda Kiyora Concept, prezentat la Salonul Auto Paris 2008, prefigurează, de fapt, viitorul model Mazda1, ale cărui prime schiţe mai apropiate de realitate au fost realizate de cei de la GlobalMotors. Conform acestora, modelul de serie va apărea chiar la Salonul Auto Frankfurt 2009, iar printre mijloacele de propulsie se va număra şi o propunere electrică.

VEZI RANDĂRI CU MAZDA1

31.05.2008:

Recent, cei de la Mazda anunţau că vor expune la Salonul Auto Paris 2008 un concept de maşină citadină, Mazda1 Concept. Deşi anunţurile preliminare sunt destul de pompoase, modelul de serie Mazda1 va fi sora noului Ford Ka, bazat pe platforma lui Fiat 500.

La nivel tehnic, nu vom avea surprize majore: un 1,0 litri pe benzină şi 55 CP şi un diesel 1,3 MultiJet vor fi motorizările de început, urmate la scurt timp de versiunea sportivă, corespondenta lui Fiat 500 Abarth şi Ford Ka ST. Ca design, Mazda va adopta un stil agresiv şi modern, iar interiorul va fi destinat tinerilor amatori de gadgeturi.

Maşina se va produce în aceeaşi uzină poloneză de la Tychy şi se pare că va fi oferită şi pentru piaţa americană.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide