Mitsubishi 4×4 Show – a 11-1 etapă

Autor: Dan Vache 23 iun. 2009 Știri auto

Cei peste 100 de participanţi au fost seduşi de performanţele foarte bune pe care le oferă în condiţii extreme modelele Mitsubishi din gama 4×4, care au reuşit să treacă prin locuri considerate imposibil de străbătut, cât şi de confortul desăvârşit oferit pasagerilor de aceste modele, indiferent de suprafaţa pe care rulează.

A doua zi, dis de dimineaţă, s-a dat startul în competiţia Mitsubishi Adventure Day, cei 40 de participanţi întrecându-se pe un traseu cu obstacole 100% naturale realizat în acelaşi cadru natural superb oferit de pădurile Masivului Piatra Craiului. Participanţii au avut de înfruntat contra-cronometru obstacolele-surpriză gândite de organizatori, spectacolul fiind garantat.

În clasamentul final, după un punctaj cumulat, primele poziţii au fost ocupate de: Popiţa Bogdan, locul I, Simion Traian, locul II şi Nemeş Attila, Locul III pentru categoria Pajero şi Miu Ion, locul I, Soiu Dorin, locul II şi Platon Ştefan, locul III pentru L200.

Să nu uităm şi de cei 75 de bucureşteni care au avut parte de aceleaşi senzaţii reale la volanul unui Mitsubishi 4×4 veritabil, cu o săptămână înainte, în weekendul 13 – 14 iunie, pe terenul de motocros de la Ciolpani. Cei care au luat parte la eveniment au avut şansa să descopere, pe fiecare metru al unui traseu extrem de dificil, plin de pante abrupte cu grade diferite de dificultate, capacităţile deosebite ale modelelor Outlander, Pajero şi L200 în condiţii aproape de limită.

A doua zi, deja cunoscutul concurs Mitsubishi Adventure Day a adunat la linia de start peste 65 de împătimiţi de aventură, care şi-au testat abilităţile de piloţi conducând în teren accidentat unul din modelele Mitsubishi, Pajero sau L200.

Chiurciu Dan este fericitul câştigător al locului I pentru categoria Pajero, urmat de Vasile George, locul II şi Dedu Mihai, Locul III. Pentru L200 finaliştii sunt: Bunea Adrian, Locul I, Anastasescu Calin, locul II şi Boerescu Cristian, Locul III.

Mai multă adrenalină şi satisfacţia oferite de eveniment, pe www.mitsubishi4x4show.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide