Ne doare tot mai tare. Apune vremea motoarelor tradiţionale

Autor: Alexandru Banu 27 sept. 2017 Știri auto
Ne doare tot mai tare. Apune vremea motoarelor tradiţionale

Câte semne mai vreţi? Vremea Apocalipsei motoarelor cu combustie internă a sosit. Cronica unei morţi anunţate e pe rol. Cum s-o mai spunem? Nu o să vă mai miroasă a benzină sau motorină şi solvenţi inflamabili. Nu o să mai pârâie tobele de eşapament aşa cum încă o mai fac.

Franţa şi Anglia au bătut palma împreună şi până în 2040 vor să cureţe traficul de cei mai toxici compuşi organici. Să dispară dioxiduld e carbon, să piară oxizii de azot, să respirăm curat, mult şi bine. E un plan ambiţios şi îl salutăm. Pentru că, oricât de mult am iubi mirosul de combustibil, iubim viaţa şi sănătatea incomparabil mai tare.

Poate 2040 pare o minciună frumoasă, pare un termen supus schimbării. Sunt 22 de ani în care apare un politician extremist şi schimbă tot. Nimeni nu garantează o promisiune pe termen lung. Dacă însă se va întâmpla, 2040 nu e atât de departe. Mai ales că substituţia cu maşinile electrice nu poţi s-o faci peste noapte.

Trebuie să redefineşti consumul, planurile de producţie, să laşi industria să găsească metode de tranziţie fără să dea faliment. Totul trebuie să curgă progresiv. Mai ales că şi oamenii trebuie subvenţionaţi ca să dea benzina şi motorina pe electrice. Cel puţin atât timp cât maşinile cu curent sunt acum mult mai scumpe. Poate noi o să avem noroc cu o Dacie, cea mai convenabilă maşină electrică europeană, aşa cum promiteau în nişte declaraţii strategii companiei româneşti.

California e următorul mare stat care vrea să se alinieze deciziilor Angliei şi Franţei. Bloomberg scrie că Mary Nichols, şefă CARB (California Air Resources Board), a spus că guvernatorul Jerry Brown a ridicat interesat din sprânceană când a auzit că Franţa, Anglia şi China vor să scoată din cultura de consum maşinile cu ardere internă. Ca fapt divers, conform Autoblog, California vine într-un an mai multe maşini fevât Franţa, aşa că o interdicţie de acest gen trebuie calculată foarte bine, indiferent de anul în care intră în vigoare.

În Franţa s-au vândut 4.7% maşini electrice din total, în prima jumătate a lui 2017, cu 0.7% mai mult decât în Anglia. Aproximativ la fel e şi în SUA.

California vrea să readucă aerul la calitatea dinainte de anii 90, adică să reducă emisiile de noxe cu 80%.

Autor Alexandru Banu

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide