Nu fugi de la locul accidentului! Poţi muri! VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 15 oct. 2012 Știri auto
Nu fugi de la locul accidentului! Poţi muri! VIDEO

Dacă sunteţi mai sensibili din fire, NU daţi drumul la clipul video următor. În el, protagonistul accidentează un pieton, intră în panică şi fuge de la locul accidentului. Pietonul supravieţuieşte, dar şoferul nu ştie asta şi apasă pedala la podea, iar toată nebunia se termină foarte prost.

Problemă: dacă pietonul a fost accidentat tocmai din cauza comportamentului iresponsabil al şoferului, ceea ce urmează apoi pare desprins din jocurile video – dementul goneşte printre maşini şi îşi asumă din ce în ce mai multe riscuri.

Din momentul în care urmăritorii îl ajung din urmă, totul o ia razna – maşina atinge cel puţin 180 de km/h în condiţii de trafic intens! Evident, până la urmă inevitabilul se întâmplă, iar şoferul moare într-un accident frontal la mare viteză.

Din descrierile care însoţesc clipul video, se înţelege că pasagerii din maşina lovită au supravieţuit, însă fără îndoială că vor rămâne cu sechele toată viaţa. La fel şi pietonul lovit. Şoferul inconştient a plătit însă cu viaţa.
Vă invităm să vedeţi aceste imagini pentru a vă convinge o dată pentru totdeauna că:

1. Viteza excesivă poate duce la accidente grave sau mortale

2. Nerăbdarea şi manevrele bruşte în trafic duc aproape întotdeauna la accidente care puteau fi altfel evitate cu uşurinţă

3. NU FUGIŢI de la locul accidentului! Orice pedeapsă veţi lua, oricât de vinovaţi aţi fi, tot e mai GRAV să plecaţi de acolo, sub orice motiv. Nu mai vorbim de latura umană…

Şi clipul, aşadar, cu toate avertismentele de rigoare…

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide