Nu ştim dacă e culoarea sau dacă e modelul de vină pentru cât de frumos e (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu acum 2 ani Știri
Au fost modele de maşini care au punctat revoluţii industriale. Momente în istoria maşinilor care au dat drumul la robinetele imaginaţiei în design şi tehologie. Dacă sună prea comunist, o să trecem mai repede la subiect. În 2009, nemţii aduceau pe Terra un obiect extreterestru. Se numea BMW Vision Efficient Dynamics, un hybrid care se încărca la priză.
 
În 2011 a apărut un al doilea concept, mai aproape de adevăr şi identic primului. i8 Concept anunţa inevitabilul. Un an mai târziu apărea şi varianta Spyder. Din nou după un an, i8 aşa cum îl ştim azi devenea maşină de serie. În 140.000 de euro primeşti un motor pe puntea faţă, în 3 cilindri, de 1.5 litri şi 230 de cai. Pe lângă ăsta mai au unul electric transversal, pe spate, de 130 de cai. Cu ambele în sarcină, puterea toatală ajunge la 360 de cai, iar maşina atinge suta în 4.4 secunde şi 250 km/h viteză maximă. Cu un consum mediu de 2 l / 100 km. Autonomia în mod electric e de 37 km cu bateria încărcată complet. La testele de consum, i8 merge cu un plin de carburant şi ce rezerve electrice mai are, 530 de km. Nu este ceva care să te pună-n cap, însă la cum arată maşina, că face cu 100 de km în plus sau în minus în comparaţie cu una cu motor convenţional, chiar nu mai contează.
Acum, BMW a lansat şi noul i8. Mult-aşteptatul Roadster care vine fix după lansarea Teslei Roadster.  O să aibă un plafon textil care “se bagă la cutie” în 15 secunde până la 50 km/h. De obicei, maşinile cabrio reuşesc performanţa asta în mişcare până pe la 30 km  / h.
 
Pe lângă modificarea care-l tarnsformă din coupe în roadster o să mai fie şi la putere una. Noul i8 Roadster o să scoată 375 de cai în loc de 360. Cincisprezece în plus contează, mai ales când vei da cel puţin 150.000 de euro pe maşina asta. Totodată, noul BMW îşi măreşte semnificativ  capacitatea bateriei, de la 7 la 11.6 kWh şi asta ar putea însemna o autonomie electrică 100% de 60 de kilometri la viteze de maximum 110 km/h. Pe 28 noiembrie e Salonul Auto de la Los Angeles şi vom vedea mai mult ca sigur maşina cu totul. Moşule, pregăteşte-te să dai renii pe 400 de spiriduşi. Primele maşini BMW i8 Roadster ajung în showroom-uri în primăvara viitoare. 
 
Autor Alexandru Banu
 


Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Octavian Bellu, în ipostaze uimitoare! Cum o răsfață antrenorul pe Mariana Bitang
Octavian Bellu, în ipostaze uimitoare! Cum o răsfață antrenorul pe Mariana Bitang
Șoc la Vocea României! Cum a apărut îmbrăcată fiica lui Adi Minune
Șoc la Vocea României! Cum a apărut îmbrăcată fiica lui Adi Minune
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
HOT! Au primit interdicție pe stadion după ce și-au arătat nurii. Așa arată fără haine cele mai sexy modele
HOT! Au primit interdicție pe stadion după ce și-au arătat nurii. Așa arată fără haine cele mai sexy modele
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
S-a culcat sau nu Anamaria Ferentz cu Ion Țiriac?! Cum se poartă miliardarul cu femeile
S-a culcat sau nu Anamaria Ferentz cu Ion Țiriac?! Cum se poartă miliardarul cu femeile
Cazul care ŞOCHEAZĂ medicina. Are un penis de 4,3 kg şi poate face multe - VIDEO
Cazul care ŞOCHEAZĂ medicina. Are un penis de 4,3 kg şi poate face multe - VIDEO
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
Excluderea Vioricăi Dăncilă din PSD
Excluderea Vioricăi Dăncilă din PSD
Inchide