O nouă rechemare în service pentru Ferrari: 458 Italia şi California

Autor: Oraan Mărculescu 09 mai 2012 Știri auto
O nouă rechemare în service pentru Ferrari: 458 Italia şi California

După ce mai mult de 1.200 de modele Ferrari 458 Italia au fost rechemate în service în 2010 pentru remedierea unei probleme care putea da naştere unor incendii, iată că frumoasa sportivă italiană este din nou subiectul unei rechemări în service, alături de modelul coupe-cabriolet Ferrari California.

Din cele 13.000 de exemplare produse până acum, 206 modele 458 Italia şi California vor trebui să suporte o intervenţie în service, pentru remedierea unei probleme la motor. O problemă deloc minoră, deoarece este vorba de calibrarea arborelui cotit, o componentă vitală a propulsorului.

Din cauza calibării incorecte a acestuia, pot apărea vibraţii nedorite, ceea ce înseamnă o probabilitate destul de mare de distrugere totală a motorului. Fabricantul italian susţine că astfel de probleme „minore” sunt inerente, câtă vreme componentele motorului sunt asamblate manual (de aici şi gradul ridicat de exclusivitate al maşinilor).

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide