Oameni şi maşini: Ford RS200 – Too fast to race

Autor: Laurenţiu Florescu 13 iul. 2012 Știri auto
Oameni şi maşini: Ford RS200 – Too fast to race

RS200 a fost un model special construit pentru Grupa B a Campionatului Mondial de Raliuri. La acea vreme, pentru ca un model să fie omologat, constructorul trebuia să producă cel puţin 200 de modele pentru stradă. Ca o concluzie, atunci modelele de stradă erau derivate din cele de curse şi nu invers.

Ford a avut la dispoziţie numai un an pentru a construi un model care să rivalizeze cu Audi Quattro şi Peugeot 205. În 1984, Ford a venit cu RS200, o maşină special construită pentru a concura în WRC. Motorul era amplasat central, iar pentru caroserie a fost folosit plasticul şi fibra de sticlă. Pentru o repartiţie a masei mai bună, Ford a amplasat cutia de viteze în faţă, puterea fiind transmisă întâi roţilor din faţă şi apoi celor din spate.

Propulsorul turbo de 1,8 litri producea între 350 CP şi 450 CP în varianta de curse şi 250 CP în varianta de stradă. Totuşi, se putea opta pentru un upgrade care aducea variantele de stradă până la 300 CP. Din păcate pentru Ford, RS200 nu a fost un model foarte competitiv. Manevrabilitatea slabă şi lagul turbocompresorului la turaţii mici au facut ca cel mai bun rezultat al acestui model să fie un loc trei în Suedia în anul 1986.

În acei ani WRC avea un succes enorm. Spectatorii erau prea mulţi, iar unii dintre ei ignorau regulile şi stăteau mult prea aproape de pistă. În portugalia 1986, un model Ford RS200 a intrat într.un grup de spectatori şi trei dintre ei şi-au pierdut viaţa. Tot în ’86 în Germania, Marc Surer, un fost pilot de Formula 1, a ieşit de pe traseu cu un RS200 şi a lovit un copac. În acest accident, copilotul său şi-a pierdut viaţa.

Din cauza acestor accidente Grupa B a fost desfiinţată pentru totdeauna. Totuşi, acest model ne aduce aminte de o vreme în care motorsportul a fost la cel mai înalt nivel.

Ford RS200 from eGarage on Vimeo.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide