Opel Kadett Strolch roadster

Autor: Dan Vache 30 iul. 2009 Știri auto
Opel Kadett Strolch roadster

Cu o experienţă de 110 ani pe piaţa auto, Opel este una din mărcile cu cea mai bogată tradiţie în domeniu. Pe parcursul unui număr atât de mare de ani, unele inovaţii sunt uitate şi reapar mult mai târziu. În timp ce compania se pregătea pentru lansarea celei de-a zecea generaţii a clasei compacte odată cu debutul noului Astra, într-o veche bază de date au fost descoperite fotografii cu un Opel roadster necunoscut. Studiile experţilor Opel în autovehicule clasice au arătat faptul că inginerii Opel au construit prototipul unui autovehicul decapotabil cu două locuri în 1938, având la bază, în mod evident, prima generaţie a clasei compacte Opel, modelul Kadett din anii ″30. Denumirea autovehiculului este înscrisă pe fotografiile găsite: Kadett „Strolch” cu două locuri, „Strolch” însemnând „hoinar”.

Roadster-ul şic şi fermecător nu a intrat niciodată în producţia de serie. Procesele verbale vechi ale unei şedinţe a conducerii indică faptul că acest proiect nu a fost demarat din cauza penuriei de oţel înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi a numărului relativ redus de unităţi din acest segment. Însă, bineînţeles că Opel se pregătise deja corespunzător pentru lansarea pe piaţă, aşa cum reiese dintr-o broşură găsită în nişte arhive vechi. Fiind gata pentru a fi tipărită, broşura prezenta cu mândrie detaliile tehnice aferente trenului de rulare al modelului Strolch: capacitate cilindrică de 1,1 litri, putere de 23 CP, transmisie cu trei trepte de viteză, viteză maximă de 98 km/h. Însă prototipurile modelului roadster nu au fost păstrate.  

Experţii Opel Classic au fost atât de fascinaţi de prototipul cu o lungime de 3,62 m încât le-a venit ideea de a produce un alt autovehicul Strolch la 70 de ani de la dezvoltarea primului model. Astfel, aceştia ar fi putut demonstra de asemenea că inginerii Opel au dat dovadă de multă imaginaţie şi pasiune în dezvoltarea noilor modele, încă de la lansarea primei generaţii a clasei compacte.

Un Kadett obişnuit din 1938 din colecţia de autovehicule clasice, care a servit ca sursă de piese de schimb, urma să fie utilizat ca model de bază. Specialiştii în tehnologie din cadrul echipei Classic au început imediat să lucreze la noul proiect. Cele mai mari provocări au fost designul părţii aerodinamice din spate şi lucrul la alte piese ale caroseriei care nu au făcut parte din seria Kadett. Construirea plafonului rabatabil din material textil fără planuri detaliate a necesitat multă imaginaţie şi abilităţi tehnice, în special deoarece singurele materiale de referinţă erau fotografiile vechi.  

Însă inginerii au reuşit să descopere chiar şi unele secrete ale fotografiilor vechi. Pentru a stabili culoarea vechiului prototip, vechile fotografii alb-negru au fost supuse unei analize minuţioase a scării de cenuşiu. Această analiză a indicat faptul că modelul Strolch original avea culoarea roşu aprins.  

„Noul” Strolch vechi va fi expus acum la evenimente dedicate autovehiculelor clasice,
de exemplu, la Oldtimer Grand Prix desfăşurat între 7 – 9 august la Nürburgring. Prin intermediul acestui model, Opel prezintă o altă faţetă a primului Kadett de succes din anii ″30, care a fost oferit de asemenea în varianta de berlină decapotabilă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide