Poliţia Locală nu dă nici 10 amenzi pe zi pentru parcarea ilegală. Are şi ea dreptatea ei

Autor: Alexandru Banu 20 iul. 2017 Știri auto
Poliţia Locală nu dă nici 10 amenzi pe zi pentru parcarea ilegală. Are şi ea dreptatea ei

Eterna şi nefascinanta poveste a locurilor de parcare din Bucureşti ne-a sâcâit şi am vrut să aflăm nişte lucruri pe care le-am asociat unor date recente şi am compus un exerciţiu de imaginaţie. Poliţia Locala S2 a dat, conform Primăriei S2, 3040 de amenzi pentru staţionări neregulamentare în tot anul 2016, valoare totală 1.048.000 lei. Adică 345 lei în medie a plătit fiecare om care a parcat neregulamentar din cei 3040 de sancţionaţi.

Media de amenzi pentru parcări neregulamentare date pe zi de către Poliţia Locală S2 e de 8.4.

În S2 sunt 20.000 de locuri de parcare de reşedinţă (pentru locuitorii blocurilor), 8.000 de locuri la liber în administrarea primăriilor şi 1.000 cu plată. Peste toate vin 40.000 de locuri de parcare de-a lungul străzilor, numai acolo unde nu sunt indicatoare cu staţionarea interzisă. Total: 70.000 de locuri de parcare.

În Bucureşti sunt 1.2 mil. maşini. După un calcul mediu, aproape 200.000 de maşini sunt în fiecare sector. Dacă din aceste 200.000 de maşini scădem totalul locurilor de parcare (~70.000), rămân 130.000 de maşini fără locuri de parcare, supuse teoretic amenzii.

Tot în Bucureşti, în S2, sunt 150.000 de locuinţe. Hai să presupunem că jumătate dintre ele sunt case cu garaje, fiecare (foarte forţată presupunerea noastră). Presupunând mai departe că fiecare proprietar de casă deţine şi o maşină, înseamnă că numărul maşinilor care rămân de parcat pe domeniul public e de 125.000. Scădem cele 70.000 de locuri de parcare şi înseamnă că tot rămân 55.000 de maşini supuse amenzii.

Logic, în 24 de ore, omul pleacă de pe un loc de parcare la serviciu şi ajunge acasă tot pe un loc de parcare. În timpul zilei, sigur că poate parca pe un loc plătit sau pe un loc de parcare pus la dispoziţie de instituţia la care lucrează.  Dar cel puţin 10-12 ore din 24, maşina e în repaos pe locul de parcare din preajma reşedinţei.

Ceea ce vrem să scoatem noi în evidenţă e că la un calcul mediu, ar fi de impus 55.000 de amenzi pe zi x 365 de zile (20.075.000 de amenzi posibile într-un an) numai în Sectorul 2. Poliţia Locală S2 a dat 3.000 de amenzi într-un an întreg – 0.01% din câte ar trebui acordate conform calculului nostru imaginar.

Dacă facem şi un calcul al încasărilor, la 345 de lei amenda medie (76.5 eur) pentru parcarea pe loc neregulamentar, trebuie să facem calculul în euro ca să nu ne dea eroare până şi calculatoarele ştiinţifice. 76.5 eur x 20.075.000 de amenzi înseamnă 1.53 mld. eur venituri la stat numai din amenzi pentru parcări neregulmentare şi numai în Sectorul 2. Acum, înmulţiţi cu 6.

Calculul nostru mediu şi imaginar e susţinut pe undeva de un articol în presă la începutul lui 2015 care spune că în S2 se bat 7 maşini pe un loc de parcare (probabil fără cele 40.000 de-a lungul străzilor).

Bineînţeles că tot ce am imaginat aici e forţat şi mult exagerat la nivelul societatăţii actuale. Niciodată nu se vor putea aplica toate amenzile decât cu un sistem informatizat 100%, cu un control total. Dar dincolo de ideal este numărul mult prea mic de amenzi date de serviciul local într-un an de zile.

Este adevărat însă că mecanismul prin care se dau amenzi şi se stabileşte făptaşul e foarte greoi şi cu multe drumuri ocolite, astfel că unii dintre poliţiştii locali se simt probabil descurajaţi de nefinalizarea multor încălcări constatate şi înfrânţi de imposibilitatea de a aplica legea simplu. După constatarea unei parcări neregulmentare, Poliţia Locală înştiinţa proprietarul maşinii în parbriz că trebuie să prezinte datele de identificare ale şoferului pentru completarea procesului verbal. După o hotărâre a ICCJ, a pierdut până şi acest drept. Singurul mod prin care poate amenda pe cineva pentru parcare neregulmentară e să-l prindă la maşină în momentul parcării. Şi asta în condiţiile în care sunt numai 6-7 poliţişti locali pentru serviciul rutier Sectorul 2.  

Apoi poate să vină, bineînţeles, contestarea amenzii. Acum înţelegeţi cât de greu este pentru poliţie să aplice legea şi să dea o banală amendă în România? Este aproape imposibil. 

P.S. Art 63 Cod Rutier – Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public (inclusiv acostament, şanţuri sau rigole şi trotuar), pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide