Recordul de distanţă pentru o maşină electrică este zdrobit de Renault Zoe!

Autor: Andrei Nan 13 iun. 2012 Știri auto
Recordul de distanţă pentru o maşină electrică este zdrobit de Renault Zoe!

Cu 1.600 de kilometri în 24 de ore şi nouă încărcări de 30 de minute, Renault Zoe bate recordul de distanţă pentru o maşină electrică, deţinut până acum de Citroen AX CEA. Vechiul record a fost de 1.280 km, Citroen-ul reuşind la acea dată să bată Nissan Leaf-ul care a parcurs o distanţă de 1.250 de kilometri în 24 de ore. Teoretic, Renault Zoe a reuşit să egaleze performanţa modelului Mitsubishi i-MiEV care, în decembrie 2011, a reuşit să parcurgă 805 km în 12 ore pe circuitul Indianapolis Motor Speedway.

Secretul lui Renault Zoe a constat în „încărcarea rapidă”, fapt care a făcut ca timpul total de rulare a maşinii să fie de 19 ore şi 30 de minute, iar viteza medie a avut o valoare de 82,05 km/h. Dacă luăm în calcul cele nouă sesiuni de reîncărcare a bateriilor, reiese că maşina a avut o autonomie de 177,7 km, ceea ce se apropie suficient de mult de autonomia dată de producător, de peste 200 km. Mai exact 210 km.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide