Redeschidere fabrică MG

Autor: Bogdan Constantin 30 mai 2007 Știri auto
Redeschidere fabrică MG

La deschidere au participat Liang Buo Hua, guvernatorul provinciei Jiangsu, acolo unde NAC MG îsi are sediul, dar şi Mike Whitby, preşedintele consiliului din Birmingham. De la preluarea mărcii engleze de către chinezii de la NAC, importante programe de investiţii au fost demarate.

Astfel, în China a fost terminată construcţia unei importante şi moderne fabrici, care a început producaţia pe 27 martie anul acesta, dată când marca MG a sărbătorit 60 de ani de existenţă. Viitorul sună de asemenea bine, NAC primind cu ocazia recent încheiatului Salon Auto de la Shanghai titlul de “Cea mai atractivă maşină”.

În Anglia s-a lucrat intens pentru prepararea liniilor de producţie în vederea reînceperii asamblărilor, pentru început a modelelor TF. Rolul fabricii din Longbridge este esenţial, contribuind la dezvoltarea mărcii atât prin centrele de R&D, logistică, recrutare şi testare, cât şi prin rolul de bază generală pentru vânzările din Marea Britanie şi Europa. Din fericire, chinezii de la departamentul de management au înţeles necesitatea păstrării identităţii mărcii engleze, astfel că pentru moment invadarea Europei de chinezării este amânată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide