Rezultate Euro NCAP pentru BMW Seria 3, Hyundai i30, Mazda CX-5 şi Peugeot 208

Autor: Oraan Mărculescu 23 mai 2012 Știri auto

Cel mai mic model din această sesiune Euro NCAP este noul Peugeot 208, francezul reuşind să intre în posesia celor 5 stele fără probleme mari – singurul domeniu în care a obţinut un rezultat la limită fiind protecţia pietonilor.

Peugeot 208 a intrat in posesia celor 5 stele Euro NCAP

În general, protecţia pasagerilor adulţi este foarte bună pentru clasa mică, 208 primind calificative doar satisfăcătoare în testele de impact lateral cu un pom sau la impactul din spate. Şi copiii beneficiază de o protecţie foarte bună, dar specialiştii Euro NCAP au depunctat 208 deoarece stickerul care arată pericolul plasării unui copil pe locul din faţă nu era suficient de lizibil.

În cazul protecţiei pietonilor, 208 primeşte la limită punctajul care îi asigură cele 5 stele, capota oferind o slabă protecţie capetelor adulţilor şi doar satisfăcătoare în cazul impactului cu creştetul unui copil. În schimb, 208 stă bine la capitolul sistemelor electronice de siguranţă, pe lângă ESP având standard şi limitatorul de viteză.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide