Roewe 550

Autor: Cosmin Iordache acum 12 ani Știri

Modelul Roewe 550 se vrea şi pare o limuzină premium, un lucru lăudabil pentru constructorii chinezi, care se pare că ţintesc tot mai sus. Din păcate, modelul falsează la capitolul originalitate . Limuzina ar trebui, de fapt, să fie urmaşul modelului britanic Rover 75, dar pare mai degrabă un descendent al limuizinei germane Volkswagen Passat, cu influențe chiar de la nou lansatul Citroen C5, în special în partea din spate sau de la Jaguar XF.

Roewe 550Modelul a avut ca punct de pornire conceptul W2, dar multe dintre elementele conceptului au fost pierdute în versiunea de serie şi înlocuite cu unele nu tocmai originale. E adevărat, există copii mult mai fidele ale automobilelor vestice, dar grila faţă, ciopărţită la colţurile inferioare şi farurile decupate în interior şi înclinate sub un alt unghi arată ciudat de familiar pentru fanii mărcii din Wolfsburg şi nu numai. De asemenea, interiorul se remarcă printr-o senzație de "deja vu", gândul zburând imediat la BMW. Dar asta nu doar datorită designului general, dar și al unei calități interioare, care, cel puțin în poze, este impresionantă.

Per total însă, dacă lăsăm cârcoteala și stereotipul mașinilor chinezești copiate, Roewe 550 nu pare deloc un model fabricat în cea mai populată țară, fiind de altfel prin puținele modele care dau impresia că reușesc să treaca de stadiul uni clone nereușite.



Comentarii
Inchide