Schiţe: aşa ar putea arăta noua generaţie Ford Mondeo

Autor: Oraan Mărculescu 17 aug. 2010 Știri auto
Schiţe: aşa ar putea arăta noua generaţie Ford Mondeo

Noul Ford Mondeo? Păi de-abia a fost lansată versiunea facelift, la începutul acestei veri.
Staţi liniştiţi, nu vă inducem în eroare – este vorba pur şi simplu
de randări realizate de britanicii de la AutoExpress cu
viitoarea generaţie Ford Mondeo
.

Conform britanicilor, noua generaţie va continua stilul
edge-design, dar într-o formă mai rafinată şi mai matură
.
Principala schimbare în cazul noului Ford Mondeo ţine de concepţie:
designul şi dezvoltarea sunt realizate în headquarterul din
America, ceea ce reprezintă o premieră pentru Mondeo.

După cum îi spune numele, Ford Mondeo va continua să fie
o maşină globală
, urmând a beneficia de diverse modificări
estetice, în funcţie de fiecare piaţă, dar urmează şi să fie produs
în mai multe ţări, pentru o deservire cât mai bună a principalelor
zone unde va fi vândută maşina.

Dacă vi se pare că partea frontală vă dă impresia unui deja-vu,
nu greşiţi deloc, deoarece noul Mondeo va continua linia
mai serioasă a celei
de-a treia generaţii Ford
Focus
. Faţă de actuala generaţie Mondeo, noua berlină
de clasă medie este mai sobră, dar are şi o alură mai sportivă (cel
puţin în randările de faţă).

Noul Mondeo va avea un interior foarte generos, iar
şoferul va beneficia de noua interfaţă SYNC
, dar şi de
multiple sisteme de siguranţă activă (Lane Departure, Blind Spot,
Driver Alert şi multe altele). În ce priveşte tehnica, puntea faţă
va beneficia de un sistem „torque vectoring”, preluat de la Focus,
direcţia electrică va fi upgradată, iar sistemul de control al
stabilităţii va primi o nouă funcţie, Dynamic Cornering
Control.

În ce priveşte platforma tehnică, se pare că nu vorbim de o
structură total nouă, ci de modificarea şi îmbunătăţirea
actualei platforme tehnice
. Date fiind calităţile
actualului Mondeo, acest lucru va însemna costuri mai reduse de
producţie, deci este de aşteptat o politică foarte bună de
preţuri.

Sub capotă, noul Ford Mondeo va primi două motoare turbo
pe benzină EcoBoost, de 1,6 litri şi 2,0 litri, dar şi un 2,0
TDCi
, oferit în trei variante de putere (112 CP, 137 CP şi
163 CP). Bineînţeles, nu vor lipsi „găselniţele” eco, de genul
sistemului de recuperare a energiei la frânare, sistemul start/stop
sau o grilă activă (adaptează fluxul de aer care intră la radiator
pentru o aerodinamică optimă).

Noul Ford Mondeo este de aşteptat să apară pe piaţă
de-abia peste 3 ani
. Suntem curioşi dacă modelul de serie
va fi mai evoluat decât randările britanicilor. Voi ce credeţi?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide