Seat Altea XL Electric Ecomotive

Autor: Constantin Ciobanu 11 nov. 2011 Știri auto

Seat a prezentat primul său model cu emisii zero, adică primul model electric. Este vorba despre Altea XL electric Ecomotive , un automobil cu o autonomie de 135 km. Prea multe informaţii nu au fost furnizate de către iberici, doar că este folosit un motor electric de 85 kW (115 CP) care furnizează şi un cuplu motor de 270 Nm. Viteza maximă este şi ea limitată la 135 km/h. Spaţiul interior nu a fost afectat, bateriile fiind amplasate sub locurile spate şi în portbagaj, asta fără a afecta volumul acestuia.

Cei de la Seat au amplasat pe acoperişul modelului un panou cu celule fotovoltaice pentru a profita şi de energia solară pentru a mai salva din energia consumată de sistemul de climatizare sau cel audio. Evident acesta dă randament în zilele însorite, dar în Spania nu sunt probleme mari din acest punct de vedere. Altea XL Electric Ecomotive nu este încă un model de serie, se află în faza finală de testare, iar în curând va fi oferit autorităţilor din Spania pentru teste.

Seat a mai prezentat şi Leon TwinDrive, un plug-in hibrid care are o autonomie electrică de 52 kilometri la care se adugă cea oferită de motorizarea clasică. În modul electric vorbim de o viteză maximă de 120 km/h, viteza maximă cu propulsorul clasic fiind de 170 km/h. Seat anunţă un consum mediu de 1,7 litri pentru 100 km parcurşi sau 18,5 kWh. Şi un nivel al emisiilor de 39 g/km.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide