Sebastian Vettel îşi prezintă Infiniti-ul perfect

Autor: Constantin Ciobanu acum 9 ani Știri

Este un Infiniti FX50 Performance Concept la dezvoltarea căruia a participat intensiv şi campionul mondial en-titre de Formula 1, Sebastian Vettel. Iar ceva ne spune că şi în acest an pilotul german îşi va trece în palmares titlul mondial. În mod cert versiunea dezvoltată pentru Vettel nu va avea doar 390 CP. Vettel i-a pus la muncă şi pe designeri care au venit cu un nou spoiler faţă inspirat de aripa faţă a unui monopost de F1. Crossover-ul care va purta numele campionului mondial inscripţionat atât pe hayon cât şi pe aripi va fi capabil de o viteză maximă de 300 km/h. Acesta va reflecta dorinţa campionului mondial de a urca la volanul unui crossover care atinge 300 km/h, pe care îl poate conduce pe autostrăzile fără limită de viteză din ţara sa natală.

Având la bază modelul FX50S Premium propulsat de un motor V8, versiunea FX Sebastian Vettel va prezenta modificări la motor, suspensie şi caroserie. Vor fi implementate şi îmbunătăţiri aerodinamice realizate în colaborare cu Red Bull Racing. Acest model unic se mândreşte şi cu un interior personalizat după gustul lui Sebastian Vettel. Mai multe detalii vom afla în 13 septembrie, ziua în care Sebastian Vettel va prezenta modelul în cadrul salonului de la Frankfurt.



Comentarii
Inchide