Skoda – aniversare comercială

Autor: Cosmin Iordache 27 aug. 2008 Știri auto

Skoda - o  marcă de succes în RomâniaPe data de 26 august 2008 Porsche România a înregistrat livrarea maşinii Škoda cu numărul 100.000 în cei 10 ani de activitate. Este vorba despre un autoturism Škoda Roomster, nivel de echipare Sport, achiziţionat de Iordache Stelian în vârstă de 35 de ani. Clientul Škoda se va bucura de un weekend la Praga împreună cu familia, oferit cu această ocazie de către Porsche Romania.

„Sunt foarte fericit pentru alegerea făcută, cu atât mai mult cu cât sunt un admirator al mărcii Škoda. Modelul Roomster reprezintă pentru mine şi familia mea alegerea ideală, întrucât este o maşină spaţioasă, are un consum redus şi un design nonconformist. Este pentru prima dată când câştig un premiu substanţial, mai ales fiind vorba despre o destinaţie fascinantă precum Praga”, a declarat domnul Iordache.

Numai în 2007 Škoda a livrat peste 23.000 de unităţi, cu 13% mai mult decât în 2006. Pe primul loc al livrărilor Škoda din 2007 se situează Octavia II cu 7.899 unităţi, urmată fiind de Fabia cu  7.166 unităţi, majoritatea aparţinând noii generaţii a modelului. Locul trei în topul livrărilor Škoda în 2007 este ocupat de Octavia Tour cu 6.554 de unităţi livrate.

În 2008, la nivelul lunii iulie, clasamentul livrărilor Škoda este similar cu situaţia înregistrată în 2007, primul loc fiind ocupat de Octavia II cu 6.288 unitati, urmată fiind de Fabia cu 4.226 unităţi şi Octavia Tour cu 4.172 unităţi.
 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide