Studiu: 10% dintre şoferii de maşini noi nu fac test drive înaintea cumpărării maşinii

Autor: Andrei Nan 14 aug. 2012 Știri auto
Studiu: 10% dintre şoferii de maşini noi nu fac test drive înaintea cumpărării maşinii

Studiul efectuat pe 80.000 de oameni, care în 2012 au achiziţionat o maşină nouă a scos la iveală faptul că 11,4% dintre aceştia nu au făcut un test drive înainte de a cumpăra maşina. Acest lucru nu este de bun augur pentru dealeri, deoarece efectuarea unui test drive face parte din paşii de semnare a contractului de vânzare-cumpărare. De cele mai  multe ori, efectuarea unui test drive este elementul din practica vânzării care pecetluieşte vânzarea unei maşini.

Pe de altă parte, din studiu mai reiese că 80% dintre cei interlievaţi şi-au făcut „cercetările” pe internet, iar în combinaţie cu repulsia la practicile vânzătorilor de maşini, oamenii achiziţionează automobilul la prima vedere.

Una peste alta un test drive este crucial atunci când te afli la „vânătoare” de maşini, indiferent cât de meticulos eşti atunci când le compari. Chiar dacă pe hârtie o maşină se „prezintă” mult mai bine decât concurenta ei, un test drive s-ar putea să scoată la iveală anumite defecte sau lucruri care să te facă să îţi dai seama că respectiva maşină nu este potrivită pentru nevoile tale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide