Tata Nano – motorizare Diesel

Autor: Adrian Mitrea - Mediafax 25 iul. 2008 Știri auto
Tata Nano – motorizare Diesel

Potrivit unor surse din industrie, motorul diesel va avea sisteme de injecţie Bosch, iar restul propulsorului va fi dezvoltat de Tata Motors şi de FEV. FEV, cu sediul central în Aachen, Germania, este o companie independentă care cercetează şi dezvoltă trenuri de rulare pentru industria auto. Colaborarea FEV cu producătorii auto indieni este mai veche, Mahindra beneficiind de tehnologiile FEV pentru automobilul hibrid Scorpio.

Iniţial, Tata Motors a anunţat că Nano va avea un motor pe benzină de 623 centimetri cubi, cuplat la o cutie de viteze cu patru trepte. Ulterior, oficialii Tata au lăsat să se înţeleagă că Nano va fi echipat şi cu un motor diesel, precum şi cu un sistem de propulsie hibrid.

Tata Motors a prezentat modelul Nano în luna ianuarie a acestui an, iar comercializarea în India va începe în ultimul trimestru al acestui an. Maşina va costa 2.500 de dolari. Iniţial, grupul Tata va produce anual circa 250.000 de modele Nano pe an, dar anticipează că cererea va ajunge la un milion de unităţi.

Indienii intenţionează să lanseze o versiune îmbunătăţită a modelului Nano şi pe piaţa din Europa, în decurs de patru ani. Versiunea va fi în conformitate cu reglementările Euro 5 privind emisiile de dioxid de carbon carbon, iar protecţia pasagerilor în caz de impact va fi îmbunătăţită. De asemenea, constructorul auto indian a arătat că se va concentra în primii doi-trei ani pe piaţa locală, înainte de a lua în considerare exportul modelelor Nano către Africa, America Latină şi Asia de Sud-Est.

Şi alţi constructori, printre care şi Ford, Volkswagen, Toyota, Honda Motor şi Fiat, încearcă să producă maşini mici pentru pieţele emergente, unde avansul economic mare a susţinut creşterea cererii.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide