Top 10 cele mai ieftine SUV-uri mici de vânzare în România

Autor: Gândul acum 6 luni Știri

Segmentul SUV-urilor mici devine tot mai popular în rândul clienților. Mulți vor mașini de oraș, dar care permit o poziție înaltă la volan și o gardă generoasă la sol. Și asta în ciuda faptului că nu sunt tentați de aventuri în off-road. Oricum, cele mai multe modele sunt oferite exclusiv cu tracțiune față. Top 10 cele mai ieftine SUV-uri mici de vânzare în România.

GALERIE FOTO

Am făcut lista celor mai accesibile SUV-uri de clasă mică disponibile, la această oră, pe piața din România. Am luat în considerare reducerile oferite de importatori, dar nu și contravaloarea tichetului Rabla (6500 de lei). Top 10 cele mai ieftine SUV-uri mici de vânzare în România:

Peugeot 2008 – 17.696 euro

Echiparea Active și motorizarea 1.2 PureTech 100 STT costă 17.696 euro. Mașina vine standard în nuanța Orange Fusion. Se regăsesc la bord un volan îmbrăcat în piele, geamuri electrice în față și în spate și oglinzi electrice și încălzite. Modelul primește jante din oțel de 16 inci.

Suzuki Vitara – singurul cu aer condiționat automat în Top 10 cele mai ieftine SUV-uri mici

Suzuki Vitara – 16.665 euro

Suzuki Vitara vine în versiune 1.4 L Hybrid cu sistem Smart Hybrid la 48 V, transmisie manuală cu șase trepte, tracțiune față și echipare Cool. Această echipare aduce faruri multi-reflector cu LED, geamuri electrice față, dar și Lane Departure Warning și asistență la frânare. Este singurul model cu aer condiționat automat în echiparea de bază din Top 10 cele mai ieftine SUV-uri mici din România.

Renault Captur – 16.520 euro

16.520 de euro este prețul de pornire al bestseller-ului Renault Captur. Francezii propun ca versiune de bază modelul în versiune TCe 95, cu echipare Life cu patru geamuri electrice, aer condiționat manual, oglinzi electrice și încălzite. Se regăsesc pe listă faruri și stopuri LED, buton pentru apelarea numărului de urgență și sistem de frânare automata de urgență.

Jeep Renegade – 16.300 euro

Pentru a lua acasă un Jeep Renegade cu 16.300 de euro, clientul trebuie să bifeze motorizarea 1.0 Turbo. Această versiune vine cu 120 de cai putere și transmisie manuală cu șase trepte. Echiparea de bază este Sport. Renegade entry-level primește patru geamuri electrice, aer condiționat și frână de parcare cu acționare electrică.

Grupul Volkswagen are mai mulți reprezentanți în Top 10 cele mai ieftine SUV-uri mici

SEAT Arona – 16.100 euro

Fratele spaniol al lui Volkswagen T-Cross, construit pe aceeași platformă MQB-A0, Arona de la SEAT poate fi achiziționat, pentru 16.100 de euro, cu echiparea de bază Reference. Motorizarea e aceeași ca la T-Cross: 1.0 TSI cu 95 de cai putere. Aer condiționat manual, jante din oțel de 16 inci și un ecran tactil de 6,5 inci sunt pe lista de dotări de serie.

Skoda Kamiq – 15.581 euro

Grupul Volkswagen și platform rezervată mașinilor mici MQB-A0 mai au un reprezentant în Top 10 cele mai ieftine SUV-uri de vânzare în România. 15.581 de euro este prețul pentru versiunea de bază a lui Kamiq de la Skoda, cu echipare Active. Mașina are aer condiționat manual, faruri și stopuri Basic LED și vine standard cu jante de oțel de 16 inci. Motorizarea rezervată acestei echipări este 1.0 TSI cu 95 de cai putere și transmisie manuală cu cinci trepte.

Opel Crossland facelift – 15.270 euro

Cel mai ieftin Opel Crossland facelift este 15.270 de euro și are echiparea specială Edition. Jantele structurale de 16 inci, farurile LEDRain Sensor, un instrumentar de bord cu ecran color de 3,5 inci și patru geamuri electrice fac parte din oferta celor de la Opel.

Dacia Duster a fost la un pas de a fi pe primul loc în Top 10

Hyundai Kona – 15.054 euro

Noul Hyundai Kona a ajuns în România cu o serie de actualizări și cu un preț de pornire de 15.054 euro. Este un preț care îl clasează pe podium. Sub capota sa funcționează motorul 1.0 T-GDi, care dezvoltă 120 de cai putere. Linia de echipare Comfort propune jante din oțel de 16 inci, faruri cu cu tehnologie LED, oglinzi electrice și încălzite, aer condiționat manual, patru geamuri electrice și volan îmbrăcat în piele

Dacia Duster – 14.050 euro

Pentru 14.050 de euro, clientul primește un Duster cu echiparea de bază Essential. Are geamuri electrice, jante de oțel de 16 inci, dar Dacia nu oferă aer condiționat  decât contra cost, pentru 760 de euro. Cea mai accesibilă versiune este TCe 90. Motorul este cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte. două nuanțe de caroserie sunt oferite gratuit: Blanc Glacier și Bleu Navy.

Kia Stonic – 13.214 euro

Kia Stonic facelift este subiectul unei promoții oferite de Kia, care duce prețul modelului de la 14.714 euro la 13.214 euro. Este suma pe care clienții o plătesc ca să primească mașina cu motorizarea 1.2 MPi cu transmisie manuală cu cinci trepte. Prima linie de echipare, Urban, vine cu oglinzi electrice, jante din oțel de 15 inci, geamuri electrice față și aer condiționat manual.



Comentarii
Inchide