Uniunea Europeană – Cercetare în dezvoltarea alimentării cu hidrogen

Autor: Dan Vache 01 iun. 2008 Știri auto
Uniunea Europeană – Cercetare în dezvoltarea alimentării cu hidrogen

Investiţia cu rol dublu, de reducere a poluării dar şi de micşorare a dependenţei de petrolul extra-comunitar, va face parte dintr-un fond de 9,3 miliarde de euro destinat cercetării în domeniul electronicii, computerelor, medicinei şi aeronavelor. Programul destinat maturizării tehnologiei de alimentare cu hidrogen va fi finanţat în proporţie de 50% de UE.

Restul banilor vor fi asiguraţi paradoxal, de Royal Dutch Shell şi de BMW, un promotor în acest domeniu. Parteneriatul public privat de o mărime fără precedent va contribui de asemenea la mărirea fondurilor destinate cercetării, cu scopul de a reduce avansul pe care îl au în acest domeniu SUA şi Japonia. Cât de repede va intra în producţia de serie mare o asemenea tehnologie, rămâne de văzut. Mai ales după cei 6 ani, perioada în care se va desfăşra acest proiect.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide